Josef Posipal, cetaţean român campion mondial la fotbal !
Desi România a clacat la ultimul campionat european de fotbal din Austria şi Elveţia in fata rezervelor Olandei, puţini ştiu că avem un sas din România, cetăţean român şi german, campion mondial cu echipa Germaniei in 1954, tot in Elveţia !
Josef “Jupp” Posipal s-a născut la Lugoj la 20 iunie 1927, tata: Peter Posipal, mama: Anna Maria Hillier.
Dupa ce a terminat liceul la Lugoj, vine in Germania la vârsta de numai 16 ani ca sa inveţe meseria de lăcătus la o oţelarie din Hanovra. Cariera de fotbalist a inceput-o la clubul TSV Badenstedt in 1943.
Curând dupa terminarea celui de-al doilea razboi mondial ii parvine o scrisoare de la mama rămasa in Lugoj in care aceasta, cu durere in suflet, il roagă să rămana in Germania şi să nu se mai intoarca acasă in România deoarece foarte mulţi saşi sânt deportaţi la munca silnică in lagare din URSS. Din pacate nu şi-a mai văzut mama niciodata.
A făcut parte din echipa de aur a Germaniei (fundaş dreapta) care a cucerit titlul mondial in fata Ungariei la Berna in 1954. Culmea este ca adversarul sau din finala contra Ungariei a fost alt lugojean, colegul sau de scoala, atacantul maghiar Zoltan Czibor!
Echipa care a evoluat in finala campionatului mondial din 1954, Berna:
Germania: Turek - Posipal, Kohlmeyer - Eckel, Liebrich, Mai - Rahn, Morlock, Ottmar Walter, Fritz Walter, Schäfer
Germania - Ungaria 3:2 (2:2)
Spectatori: 64'000
Goluri: Rahn 2, Morlock - Puskas, Czibor
Meci pentru locul 3: Austria - Uruguai 3:1 (1:1)
A adunat 32 de selectii in primul 11 al Germaniei.
In final, caracterizarea facută lui Posipal de un alt mare fotbalist al Germaniei, Uwe Seeler: “Jupp Posipal a fost un exemplu de fair-play şi de calitate omeneasca, mult in afara sportului”.
Peter Maffay, in România cvasi-necunoscut, in Germania superstar de muzica rock!
Dacă in ţara natală nu-l cunoaste nimeni, in Germania nu cred că este cineva să nu-l cunoasca.
S-a născut la 30 august 1949 la Brasov. In anul 1963 părintii emigreaza in Germania de vest.
Cantecul “Du” este inceputul unei cariere fara egal in muzica rock germana (1970) şi s-a vândut in milioane de exemplare.
Este şi actor, a jucat rolul principal in filmul “Joker” alături de Armin Müller-Stahl, Michael York si Elliot Gould (1986) şi in filmul “Prizonieri in Yemen” (1999).
A fost invitat de trupa “Rolling Stones” (1982), sa cante in deschidera concertelor lor şi a facut-o in 6 concerte in faţa a peste 500.000 de spectatori.
Cu albumul “Steppenwolf" si single-ul "So bist Du" (multe săptămani nr. 1 in topurile germane), a scris istorie in muzica rock germana (1979).
Astazi locuieste impreuna cu familia pe insula spaniola Mallorca. La ferma sa din Mallorca a construit o tabara de vacanta pentru copii sarmani şi traumatizati din toata lumea unde aceştia işi pot petrece vacante de 2 saptamani gratis.
Este activ in plan social in Miscarea pentru pace iar in anul 1996 a primit cea mai inalta distinctie germana, Crucea pentru merite deosebite (Bundesverdienstkreuz).
Winona Ryder are origine româna !
Si asta nu pentru ca a fost surprinsă de camerele de supraveghere ale unui boutique şic din Beverly Hills in timp ce ascundea imbracaminte in valoare de 5000 dolari intr-o sacosă cu lucruri platite, fiind apoi şi arestată pentru furt, asa cum imi spunea, in glumă, facand haz de necaz, prietenul meu Jens Peter Müller (şvab bănătean) din Tübingen de la care deţin informatia, ci pentru că chiar are bunici romani !
Winona Ryder, (pe numele adevarat: Winona Laura Horowitz) este născuta la 29 octombrie 1971 in localitatea Winona (dupa care părintii i-au dat şi numele), statul Minesota. Mama, Cindy Horowitz, de origine română (nascuta Istas – din parinti emigranţi români), tata, Michael Horowitz, din parinti evrei din Rusia. Numele de familie original al lui Michael Horowitz a fost Tomschin, dar la servicul de imigrare din Ellis Island parintii lui au fost inregistraţi greşit ca fiind Horowitz.
Daca ne gandim ca “organul” de imigraţie American a reuşit sa facă din Tomschin – Horowitz, atunci putem face supoziţia ca de fapt pe bunicii Winonei ar fi putut sa-i cheme nu Istas, ci Ispas, un nume frecvent in România. Se pare ca pe vremea aceea nici in America “organele” nu au facut exces de scolarizare.
Cariera ei a inceput in 1985 cand s-a prezentat la o preselecţie pentru filmul Desert Bloom al regizorului şi scenaristului David Seltzer. Deşi nu a fost aleasă pentru rol, David Seltzer a remarcat-o totuşi şi a distribuit-o in urmatorul lui film, Lucas (1986). Dar cariera in cinematografie i-a aparut la orizont incepand cu urmatorul film: Square Dance (1987), despre rolul ei ziarul “Los Angeles Times” scriind că a avut “un debut remarcabil”.
A jucat in filme conduse de regizori celbri, precum Martin Scorsese (The Age of Innocence, 1993) sau Francis Ford Coppola (Bram Stoker´s Dracula, 1992).
A fost logodită 3 ani cu actorul Johnny Depp (intre 1990 si 1993), Depp desparţindu-se in final de ea şi căsătoridu-se cu Vanessa Paradis.
Winona este o actriţa foarte bine cotata la Hollywood. Ultimul ei film se cheamă The private Lives of Pippa Lee, in regia Rebeccai Miller şi va rula incepand cu anul 2009 pe marile ecrane.
Alexandra-Maria Lara, o actriţa foarte apreciata in Germania
Este nascută in familia actorului Valentin Plătăreanu (Maria Lara fiind numele ce şi l-a luat pentru aşi usura cariera), la 12 noiembrie 1978 in Bucuresti. Pe cand ea avea numai 4 ani şi jumătate, familia Plătăreanu se stabileste in Germania, tatăl deschizand o şcoala de teatru in cartierul berlinez Charlottenburg, unde ea a şi studiat intre 1997 şi 2000. Roluri primise inca de pe bancile scolii de teatru in show-uri sau in filmul “Povestea lui Bubi Scholz” (Bubi Scholz Story). Dar piatra de hotar a carierei a fost rolul din filmul “Der Untergang” despre ultimele clipe ale dictatorului Adolf Hitler, rol pentru care a primit o nominalizare la Oscar.
Alt rol memorabil este al Mariei Walewska din filmul european in 4 parti “Napoleon”, unde a jucat alături de Christian Clavier, Gérard Depardieu, şi Isabella Rosselini.
Momentan este una din cele mai apreciate tinere acriţe din Germania.
Mihai Rogai
(va urma)
joi, 26 iunie 2008
duminică, 1 iunie 2008
Celebrităti cu ascendenţa românească sau cu ascendenţi din Romania - part two
Jean Negulesco
Un craiovean care are steaua lui pe bulevardul celebrităţilor din Hollywood, Walk of Fame, alături de ceilalti monştri sacri ai filmului.
Regizor, scenarist, pictor, asistent de regie, asistent de productie, actor, gigolo, decorator, desenator , caricaturist şi spălator de vase sânt numai cateva din meseriile exercitate in cei 93 de ani de viată.
S-a născut la 26 februarie 1900 la Craiova şi a avut o fire aventuroasă şi galantă (ultima imprimată de cele 4 surori cu care a crescut, el fiind singurul mascul). La 12 ani a plecat să-şi caute norocul in lume. A incercat la Viena, dar i-a plăcut mai mult Parisul, unde, având talent la desen, a intrat in contact cu marii pictori ai epocii: H. Matisse, A. Modigliani, ş.a.
In 1919 il găsim ca pictor stabilit la Bucuresti.
In 1927 are prima expozitie de pictură in America (New York), un suces, iar din anul 1932 lucreaza ca decorator şi desenator la studiourile Paramount din Hollywood. De acum inainte, cariera lui Negulesco este fulminanta, ajungand in final un regizor sacru la Hollywood. A regizat filme cu:
Peter Lorre (The Mask of Dimitrios, 1944)
Joan Crawford, John Garfield (Humoresque, 1946)
Clifton Web, Barbara Stanwyck (Titanic, 1953)
Marilyn Monroe, Lauren Bacall (How to marry a millionaire, 1953)
Maurice Chevalier, Angie Dickinson (Jessica, 1962) si multi altii.
Pentru filmul Johnny Belinda detine recordul nominalizarilor de Oscar (12 !) pentru un film ! Din pacate , l-a primit numai Jane Wyman pentru “cea mai buna actriţa”.
Moare la 18 iulie 1993 la Marbella, Spania, unde se stabilise după ce şi-a incheiat cariera.
Cédric Pioline
Campion de tenis francez (o-român), născut la Neully/Seine, in regiunea pariziana la 15 iunie 1969, finalist la US Open in 1993 şi Wimbledon 1997, locul 9 in clasamentul mondial ATP in 1994. La 37 de ani, in 2007, este numit coordinator si antrenor sef al FFT (Federatia Franceza de Tenis).
Cu asa gene, dintr-un tata atlet francez si o mama românca (Adriana), componenta a lotului naţional de volei, ce putea sa iasa altceva decat un mare campion !
Edward G. Robinson
O viaţă ca intr-un film Hollywoodian ! Probabil ca dacă ar fi scris scenariul propriei vieţi, ar fi fost (la vremea respectiva, pentru că in timpul nostru orice exagerare e binevenită, agenţi James Bond sar din avion fara parasută şi ajung teferi pe pamant,etc) considerat exagerat şi ireal. Dintr-un cartier bucurestean nu prea grozav, superstar la Hollywood ! Cine nu şi-ar dori o asemenea cariera ?!
A fost o figura sacra a Holywoodului, care a jucat cu toţi marii actori ai generaţiei lui şi nu numai. Cititorii mai in varstă işi aduc aminte poate de rolurile lui celebre de gangster din timpul filmelor alb-negru (ex.: “Gangsteri in Key Largo” alaturi de H. Bogart si L. Bacall),
Vorbea cursiv şapte limbi printre care, bineinţeles, şi româna.
Născut la 12 decembrie 1893 la Bucuresti (Dudesti) intr-o familie de evrei români, pe numele adevarat Emmanuel Goldenberg.
Pe când avea vârsta de 10 ani parinţii au emigrat in SUA, la New-York. Deşi i se prevazuse o cariera ca rabin sau avocat, s-a simţit atras foarte mult de teatru, primind o bursa la Academia Americana de Arta Dramatica. In 1913 şi-a schimbat numele pentru a-şi usura accesul la o carieră fabuloasa (G. provine de la Goldenberg).
Este considerat cel mai mare actor american (a jucat in peste 100 de filme) care nu a primit Oscar-ul in timpul vieţii !
Era şi un mare colecţionar de arta, la moartea sa, in 1973, a ramas in urma lui o avere de 2,5 milioane dolari (la vremea aceea 2,5 milioane dolari erau ca acum 250 de milioane de dolari, poate şi mai mult), in cea mai mare parte formata din opere rare de arta.
In anul 1973 a primit Oscar-ul, postum, ca o recunoştinta adusa intregii cariere.
Filme:
Soylent Green (1973), Neither by Day nor Night (1972) , The Old Man Who Cried Wolf (1970) , The Biggest Bundle of Them All (1968)Mackenna´s Gold (1969), The Cincinnati Kid (1965), Key Largo (1948), Double Indemnity (1944), Little Caesar (1930), The Widow from Chicago (1930), etc
Dustin Hoffmann
Numele cred că nu mai are nevoie de nici o prezentare. Ceea ce se ştie mai puţin, este faptul ca este nascut din parinti evrei din România şi Rusia. Intrebat de o reportera americana, Abigail Pogrebin, ce naţionalitate are raspunde : american din parinţi americani. Reportera nu se lasa şi il intreabă ce fel de american este. La care marele actor raspunde mai in glumă mai in serios: "And particularly, I am a Russian, Romanian Jew. I love herring and vodka; I feel it comes from something in my DNA. I do love these things“ (Sânt un evreu ruso-român. Imi plac heringii şi vodca, simt ca asta imi vine de la genele mele ADN. Chiar imi plac chestiile astea) – dupa cartea Stars of David, 2007, de Abigail Pogrebin.
Dustin Hoffmann, unul din cei mai mari actori din toate timpurile, s-a nascut la 8 august 1937 la Los Angeles, ca al doilea copil al lui Harry si a Lilianei Hoffman.
(va urma)
Mihai Rogai
Un craiovean care are steaua lui pe bulevardul celebrităţilor din Hollywood, Walk of Fame, alături de ceilalti monştri sacri ai filmului.
Regizor, scenarist, pictor, asistent de regie, asistent de productie, actor, gigolo, decorator, desenator , caricaturist şi spălator de vase sânt numai cateva din meseriile exercitate in cei 93 de ani de viată.
S-a născut la 26 februarie 1900 la Craiova şi a avut o fire aventuroasă şi galantă (ultima imprimată de cele 4 surori cu care a crescut, el fiind singurul mascul). La 12 ani a plecat să-şi caute norocul in lume. A incercat la Viena, dar i-a plăcut mai mult Parisul, unde, având talent la desen, a intrat in contact cu marii pictori ai epocii: H. Matisse, A. Modigliani, ş.a.
In 1919 il găsim ca pictor stabilit la Bucuresti.
In 1927 are prima expozitie de pictură in America (New York), un suces, iar din anul 1932 lucreaza ca decorator şi desenator la studiourile Paramount din Hollywood. De acum inainte, cariera lui Negulesco este fulminanta, ajungand in final un regizor sacru la Hollywood. A regizat filme cu:
Peter Lorre (The Mask of Dimitrios, 1944)
Joan Crawford, John Garfield (Humoresque, 1946)
Clifton Web, Barbara Stanwyck (Titanic, 1953)
Marilyn Monroe, Lauren Bacall (How to marry a millionaire, 1953)
Maurice Chevalier, Angie Dickinson (Jessica, 1962) si multi altii.
Pentru filmul Johnny Belinda detine recordul nominalizarilor de Oscar (12 !) pentru un film ! Din pacate , l-a primit numai Jane Wyman pentru “cea mai buna actriţa”.
Moare la 18 iulie 1993 la Marbella, Spania, unde se stabilise după ce şi-a incheiat cariera.
Cédric Pioline
Campion de tenis francez (o-român), născut la Neully/Seine, in regiunea pariziana la 15 iunie 1969, finalist la US Open in 1993 şi Wimbledon 1997, locul 9 in clasamentul mondial ATP in 1994. La 37 de ani, in 2007, este numit coordinator si antrenor sef al FFT (Federatia Franceza de Tenis).
Cu asa gene, dintr-un tata atlet francez si o mama românca (Adriana), componenta a lotului naţional de volei, ce putea sa iasa altceva decat un mare campion !
Edward G. Robinson
O viaţă ca intr-un film Hollywoodian ! Probabil ca dacă ar fi scris scenariul propriei vieţi, ar fi fost (la vremea respectiva, pentru că in timpul nostru orice exagerare e binevenită, agenţi James Bond sar din avion fara parasută şi ajung teferi pe pamant,etc) considerat exagerat şi ireal. Dintr-un cartier bucurestean nu prea grozav, superstar la Hollywood ! Cine nu şi-ar dori o asemenea cariera ?!
A fost o figura sacra a Holywoodului, care a jucat cu toţi marii actori ai generaţiei lui şi nu numai. Cititorii mai in varstă işi aduc aminte poate de rolurile lui celebre de gangster din timpul filmelor alb-negru (ex.: “Gangsteri in Key Largo” alaturi de H. Bogart si L. Bacall),
Vorbea cursiv şapte limbi printre care, bineinţeles, şi româna.
Născut la 12 decembrie 1893 la Bucuresti (Dudesti) intr-o familie de evrei români, pe numele adevarat Emmanuel Goldenberg.
Pe când avea vârsta de 10 ani parinţii au emigrat in SUA, la New-York. Deşi i se prevazuse o cariera ca rabin sau avocat, s-a simţit atras foarte mult de teatru, primind o bursa la Academia Americana de Arta Dramatica. In 1913 şi-a schimbat numele pentru a-şi usura accesul la o carieră fabuloasa (G. provine de la Goldenberg).
Este considerat cel mai mare actor american (a jucat in peste 100 de filme) care nu a primit Oscar-ul in timpul vieţii !
Era şi un mare colecţionar de arta, la moartea sa, in 1973, a ramas in urma lui o avere de 2,5 milioane dolari (la vremea aceea 2,5 milioane dolari erau ca acum 250 de milioane de dolari, poate şi mai mult), in cea mai mare parte formata din opere rare de arta.
In anul 1973 a primit Oscar-ul, postum, ca o recunoştinta adusa intregii cariere.
Filme:
Soylent Green (1973), Neither by Day nor Night (1972) , The Old Man Who Cried Wolf (1970) , The Biggest Bundle of Them All (1968)Mackenna´s Gold (1969), The Cincinnati Kid (1965), Key Largo (1948), Double Indemnity (1944), Little Caesar (1930), The Widow from Chicago (1930), etc
Dustin Hoffmann
Numele cred că nu mai are nevoie de nici o prezentare. Ceea ce se ştie mai puţin, este faptul ca este nascut din parinti evrei din România şi Rusia. Intrebat de o reportera americana, Abigail Pogrebin, ce naţionalitate are raspunde : american din parinţi americani. Reportera nu se lasa şi il intreabă ce fel de american este. La care marele actor raspunde mai in glumă mai in serios: "And particularly, I am a Russian, Romanian Jew. I love herring and vodka; I feel it comes from something in my DNA. I do love these things“ (Sânt un evreu ruso-român. Imi plac heringii şi vodca, simt ca asta imi vine de la genele mele ADN. Chiar imi plac chestiile astea) – dupa cartea Stars of David, 2007, de Abigail Pogrebin.
Dustin Hoffmann, unul din cei mai mari actori din toate timpurile, s-a nascut la 8 august 1937 la Los Angeles, ca al doilea copil al lui Harry si a Lilianei Hoffman.
(va urma)
Mihai Rogai
vineri, 30 mai 2008
Celebritati cu ascendenta romaneasca sau cu ascendenti din Romania
Nicola Tesla
Revendicat de sarbi, croati sau cehi, este aproape de netagaduit ca Tesla, pe numele adevarat Nicolae Teslea, are de fapt ascendenta istro-romana.
S-a nascut la 10 iulie 1856 in satul Smiljan din Croatia ca fiu al preotului ortodox Milutin Teslea si al Gicai Mandici. Pe bunicul din partea tatalui il chema de fapt Draghici si era dulgher (teslar), de unde si porecla Teslea, devenita apoi nume de familie.
Este pur si simplu numit “cel mai mare inventator din toate timpurile” si este inventatorul radioului, inaintea lui Marconi. Multe din inventiile lui, la vremea respectiva catalogate ca utopii sau ineptii sant aplicate astazi. A inventat: campul magnetic invartitor, sistemul bifazat de curent electric alternativ si a studiat curentul de inalta frecventa. El a construit primele motoare asincrone bifazate, generatoarele electrice, transformatorul electric de inalta frecventa si a cercetat fisiunea nucleelor atomice, cu ajutorul generatorului electrostatic de inalta tensiune, a descoperit frecvenţa de rezonanţă a pământului, a construit prima navă controlată prin unde radio, etc.
A fost implicat in timpul celui de-al doilea razboi mondial (1942) in “Proiectul Rainbow”, alias “Experimentul Philadelphia”, care trebuia sa faca navele de razboi americane invizibile pentru radare.
Moare la 7 ianuarie 1943 la New York.
In final, iata explicatia data de marele savant Tesla vietii pe planeta Pamant:
“Stiinta moderna declara: Soarele este trecutul, Pamantul este prezentul, iar Luna viitorul. Dintr-o masa de flacari ne-am nascut si intr-o masa inghetata o sa ne transformam. Legea naturii este nemiloasa si suntem in mod irezistibil atrasi de destinul nostru. Lordul Kelvin ne da o sansa redusa de viata: circa 6 milioane de ani, dupa care lumina Soarelui se va stinge, iar Pamantul nostru va deveni un desert de gheata, cazand in noaptea eterna. Totusi, va ramane o stralucitoare scanteie de viata, existand sansa sa reaprinda viata pe o stea indepartata. Aceasta posibilitate exista intr-adevar”.
O ultima remarca: ce fac sau au facut guvernele Romaniei de pana acum ca sa promoveze ascendenta romanesca a acestui important savant ?! Daca imi aduc aminte de Expozitia Mondiala din anul 2000 de la Hanovra, unde la standul romanesc in afara de poze cu Sibiul vechi, sticle de vin romanesc si muzica lautareasca, nu era nimic, atunci raspunsul este: NIMIC !
Lauren Bacall
S-a nascut la 16 septembrie 1924 ca unicul copil al lui William si a Nataliei (Weinstein-Bacal) Perske.Tatal era un om de afaceri din Alsacia iar mama, fata unor emigranti ROMANO-GERMANI, a lucrat ca secretara. Dupa ce au divortat, mama ei a revenit la numele de fata, Bacal. Mai tarziu Lauren a adaugat, ca o cutuma Hollywoodiana, al doilea “l” la numele de familie, devenind Bacall.
La 15 ani a inceput studiile la Academia Americana de Arta Dramatica, incercand in acelasi timp sa-si gaseasca ceva roluri marunte de inceput de cariera, lucrand si ca model.
Primul film, TO HAVE AND HAVE NOT (1944), in care a jucat alaturi de consacratul Humphrey Bogart, care era cu 25 de ani mai in varsta, a adus si primul succes.
Au jucat impreuna in urmatoarele filme remarcabile ale lui Bogart: THE BIG SLEEP (1946), DARK PASSAGE (1947) si GANGSTERI IN KEY LARGO (1948).
Lauren s-a casatorit cu Bogart la 21 mai 1945 si au avut 2 copii: Stephen si Leslie Howard. In anul 1957 Bogart moare de cancer. Mai tarziu Lauren s-a casatorit cu actorul Jason Robards, cu care a mai avut un copil. In anul 1969, divorteaza de Robards.
Desi trecuta de 80 de ani, Lauren este foarte activa, jucand inca in filme. Ultimul film in care a jucat, THE WALKER, a fost lansat pe 7 decembrie 2007.
Harvey Keitel
Celebrul actor Harvey Keitel ("Taxi Driver" , “Pulp Fiction”) s-a nascut la 13 mai 1939 in Brooklyn, New York, ca fiu al unor emigranti evrei din Polonia si Romania: tatal, Harry Keitel (Polonia), mama, Miriam Klein (Romania).
Foarte interesant este faptul ca, desi trecut bine de 60 de ani, Keitel este trimis de mama lui (care nu si-a uitat tara de origine, felicitari!), Miriam, la evenimente organizate pentru strangerea de fonduri pentru copii romani si familii sarace din Romania, ca sa faca donatii !!! Asa cum s-a intamplat la Century Club din New York acum un an de zile, cand intrebat fiind cum de a venit la aceasta actiune, a raspuns: "Mama mi-a spus sa vin" !!! (informatie: OANA-MARIA BALTOC din MovieHouse).
(va urma)
Revendicat de sarbi, croati sau cehi, este aproape de netagaduit ca Tesla, pe numele adevarat Nicolae Teslea, are de fapt ascendenta istro-romana.
S-a nascut la 10 iulie 1856 in satul Smiljan din Croatia ca fiu al preotului ortodox Milutin Teslea si al Gicai Mandici. Pe bunicul din partea tatalui il chema de fapt Draghici si era dulgher (teslar), de unde si porecla Teslea, devenita apoi nume de familie.
Este pur si simplu numit “cel mai mare inventator din toate timpurile” si este inventatorul radioului, inaintea lui Marconi. Multe din inventiile lui, la vremea respectiva catalogate ca utopii sau ineptii sant aplicate astazi. A inventat: campul magnetic invartitor, sistemul bifazat de curent electric alternativ si a studiat curentul de inalta frecventa. El a construit primele motoare asincrone bifazate, generatoarele electrice, transformatorul electric de inalta frecventa si a cercetat fisiunea nucleelor atomice, cu ajutorul generatorului electrostatic de inalta tensiune, a descoperit frecvenţa de rezonanţă a pământului, a construit prima navă controlată prin unde radio, etc.
A fost implicat in timpul celui de-al doilea razboi mondial (1942) in “Proiectul Rainbow”, alias “Experimentul Philadelphia”, care trebuia sa faca navele de razboi americane invizibile pentru radare.
Moare la 7 ianuarie 1943 la New York.
In final, iata explicatia data de marele savant Tesla vietii pe planeta Pamant:
“Stiinta moderna declara: Soarele este trecutul, Pamantul este prezentul, iar Luna viitorul. Dintr-o masa de flacari ne-am nascut si intr-o masa inghetata o sa ne transformam. Legea naturii este nemiloasa si suntem in mod irezistibil atrasi de destinul nostru. Lordul Kelvin ne da o sansa redusa de viata: circa 6 milioane de ani, dupa care lumina Soarelui se va stinge, iar Pamantul nostru va deveni un desert de gheata, cazand in noaptea eterna. Totusi, va ramane o stralucitoare scanteie de viata, existand sansa sa reaprinda viata pe o stea indepartata. Aceasta posibilitate exista intr-adevar”.
O ultima remarca: ce fac sau au facut guvernele Romaniei de pana acum ca sa promoveze ascendenta romanesca a acestui important savant ?! Daca imi aduc aminte de Expozitia Mondiala din anul 2000 de la Hanovra, unde la standul romanesc in afara de poze cu Sibiul vechi, sticle de vin romanesc si muzica lautareasca, nu era nimic, atunci raspunsul este: NIMIC !
Lauren Bacall
S-a nascut la 16 septembrie 1924 ca unicul copil al lui William si a Nataliei (Weinstein-Bacal) Perske.Tatal era un om de afaceri din Alsacia iar mama, fata unor emigranti ROMANO-GERMANI, a lucrat ca secretara. Dupa ce au divortat, mama ei a revenit la numele de fata, Bacal. Mai tarziu Lauren a adaugat, ca o cutuma Hollywoodiana, al doilea “l” la numele de familie, devenind Bacall.
La 15 ani a inceput studiile la Academia Americana de Arta Dramatica, incercand in acelasi timp sa-si gaseasca ceva roluri marunte de inceput de cariera, lucrand si ca model.
Primul film, TO HAVE AND HAVE NOT (1944), in care a jucat alaturi de consacratul Humphrey Bogart, care era cu 25 de ani mai in varsta, a adus si primul succes.
Au jucat impreuna in urmatoarele filme remarcabile ale lui Bogart: THE BIG SLEEP (1946), DARK PASSAGE (1947) si GANGSTERI IN KEY LARGO (1948).
Lauren s-a casatorit cu Bogart la 21 mai 1945 si au avut 2 copii: Stephen si Leslie Howard. In anul 1957 Bogart moare de cancer. Mai tarziu Lauren s-a casatorit cu actorul Jason Robards, cu care a mai avut un copil. In anul 1969, divorteaza de Robards.
Desi trecuta de 80 de ani, Lauren este foarte activa, jucand inca in filme. Ultimul film in care a jucat, THE WALKER, a fost lansat pe 7 decembrie 2007.
Harvey Keitel
Celebrul actor Harvey Keitel ("Taxi Driver" , “Pulp Fiction”) s-a nascut la 13 mai 1939 in Brooklyn, New York, ca fiu al unor emigranti evrei din Polonia si Romania: tatal, Harry Keitel (Polonia), mama, Miriam Klein (Romania).
Foarte interesant este faptul ca, desi trecut bine de 60 de ani, Keitel este trimis de mama lui (care nu si-a uitat tara de origine, felicitari!), Miriam, la evenimente organizate pentru strangerea de fonduri pentru copii romani si familii sarace din Romania, ca sa faca donatii !!! Asa cum s-a intamplat la Century Club din New York acum un an de zile, cand intrebat fiind cum de a venit la aceasta actiune, a raspuns: "Mama mi-a spus sa vin" !!! (informatie: OANA-MARIA BALTOC din MovieHouse).
(va urma)
miercuri, 16 aprilie 2008
120 de ani de la nasterea preotului-poet Alexe Mateevici
Nota autorului: Acest articol am incercat sa-l public in Evenimentul Zilei si Romania Libera. Nu a fost posibil. Este mai interesant pentru cititori sa afle ce cantarete canta fara chiloti, cine traieste cu cine si care sant noii sositi in Top 300 bogatasi.
1. Cateva cuvinte despre viata, studiile si opera acestui fiu al Basarabiei
Preotul poet Al Mateevici s-a nascut la 16 martie 1888 in comuna Cainari din judetul Tighina, comuna in care era preot tatal sau, Mihail Mateevici.
In 1893 familia poetului s-a mutat in comuna Zaim din acelasi judet.
Mama lui se tragea dintr-o familie de moldoveni deosebiti, pe nume Neaga, cunoscuta de la 1812. Un frate al bunicului matern vorbea 12 limbi straine.
Mama poetului i-a sadit in sufletul copilului sau, cu o aleasa reusita, dragostea pentru limba romaneasca.
Dupa ce a terminat scoala primara, poetul s-a inscris la scoala duhovniceasca (Seminarul inferior) din Chisinau si apoi la seminarul superior, pe care l-a absolvit in 1910, ca sef de promotie.
Al Mateevici se afla in Chisinau din 1906, an in care trecuse la cele vesnice preotul Mihail Mateevici.
In orasul Chisinau a colaborat la revistele basarabene de limba romana: Cuvant moldovenesc, Basarabia si Luminatorul. Facea rost frecvent de carti romanesti de la Iasi. Tinea foarte mult le Neamul sau. De la un moment dat, scrierile sale le semna A. Mateescu, cum se poate vedea in Casa memoriala inchinata lui din satul natal, Cainarii Tighinei.
A invatat singur limbile franceza, germana si engleza si citea carti in aceste limbi.
Dupa examenul de absolvire al Seminarului in 1910, a fost trimis ca bursier la Academia teologica din Kiev. Aici a avut coleg pe Simion Murafa, omorat miseleste in 1918, iar apoi s-a imprietenit cu basarabenii Al Ciugureanu, St. Ciobanu si altii.
In 1914, terminand Academia, s-a preotit si a fost numit profesor de limba greaca la Seminarul din Chisinau.
In acelasi an, dupa inceperea primului razboi mondial, a plecat pe front ca preot militar, in Galitia.
In 1916, intrand Romania in acest razboi, preotul Al. Mateevici a cerut sa fie trecut pe frontul romanesc. Il gasim la Tecuci-Marasesti. Aici el a cunoscut Romania direct, mult mai de aproape.
Cand scapa de pe front, se ducea acasa si lua parte cu insufletire la trezirea sentimentului national la basarabeni.
Pe front a capatat tifos si s-a stins din viata la 13 august 1917, la numai 29 de ani.
A avut o fire foarte iubitoare, Si-a iubit foarte mult mama vaduva si a avut grija de ea toata viata sa.
Dumnezeu i-a dat o fetita pe nume Nina, pe care a iubit-o strasnic. Nu stia cum s-o alinte mai frumos, zicandu-i Nusioc, Nusica sau Ninocica. I-a scris atatea scrisori frumoase de dragoste paterna nemasurata. Biata Nina ! A suferit foarte mult in regimul trecut si Ninocica s-a alaturat parintilor ei, murind departe de plaiurile natale basarabene, in Romania !
Preotul Al. Mateevici a fost foarte impresionabil si foarte discret. Colegii lui de scoala nu l-au tradat niciodata. Mormantul lui se gaseste la cimitirul din capatul strazii numite Armeneasca din Chisinau.
Iata cum il descria Nichifor Crainic intr-o lucrare a sa:
“Pe parintele Mateevici l-am cunoscut la Iasi in 1917, vara. Parca il vad si acum: barbat voinic, spatos si rumen, in anteriu cenusiu rusesc, cu barba apostolica blonda, vorbea raspicat o moldoveneasca peste care se simtea putin un accent muscalesc, dar avea in cuvinte si in zambet o blandete impresionanta, care te-mprietenea fara zabava.”
Preotul-poet Alexe Mateevici a scris:
1) Poezii originale religioase, morale, filozofice, lirice, inchinate taranilor, dintre care celebra Limba Noastra. Despre aceasta poezie O. Densusianu scria:
“O poezie care de acum inainte nu va trebui sa lipseasca din antologii ne-a adus-o revista Scoala Moldoveneasca din Chisinau; ea a fost compusa de preotul Al. Mateevici, cu prilejul deschiderii cursurilor de invatatori si este cea mai frumoasa poezie ce a fost inchinata limbii noastre.”
2) Poezii traduse ale poetilor rusi, printre care poezii religioase, precum Rugaciunea de Lermontov.
3) Ca proza a publicat traduceri ale unor predici religioase.
4) Copieri si transpuneri de poezii ale poetilor de dincoace de Prut, printre care cele ale lui O. Goga.
Basarabeni, bucovineni, herteni si transilvaneni din Bucuresti, si nu numai, au sarbatorit 16 martie, an de an, inainte de 1989, la biserica de pe strada General Brosteanu. De neuitat au ramas cuvintele frumoase rostite cu aceste ocazii de parintele Vasile Tepordei, intors din deportarea de la Vorcuta, si de profesorul Grigore Filip Lupu, ambii trecuti in eternitate. La aceste intalniri, adevarate sarbatori, se depanau duioase amintiri de pe meleagurile natale, instrainate de multa vreme !
2. Preotul-poet Alexe Mateevici, poetul taranimii basarabene
“Cand vorbesti despre un om mare sau despre reprezentantul unei clase puternice, ai siguranta ca orice ai spune nu va parea nimanui prea mult si nici o lauda nu este prea exagerata.
Eu ma simt jenat ca viu in fata dumneavoastra sa laud tocmai pe cel mai umil Roman, pe saracul si umilul meu stramos, poate si pe al unora dintre dumneavoastra, pe taranul roman” spune marele scriitor Liviu Rebreanu in Discursul de Receptie la Academia Romana, la 29 mai 1940, cu ocazia primirii sale in aceasta institutie de cultura romaneasca.
Dat fiind ca bunicul meu patern este taran basarabean, aceste frumoase cuvinte ale lui rebreanu m-au determinat sa exprim unele consideratii privind felul in care Al. Mateevici a inteles, a cantat, a sprijinit si a insufletit lupta plugarilor basarabeni din imperiul tarist pentru luminarea lor, pentru drepturi nationale si cetatenesti, pentru libertate, pentru pamant.
Taranii basarabeni au avut parte numai de ocari, de batjocura, de batai, de jefuirea bunurilor lor materiale, de atentarea la limba lor materna si prea rar de vorbe bune.
Taranii basarabeni au ramas insa oameni in toate imprejurarile vitregii lor istorii, asa cum spune si regretatul poet basarabean Petru Carare in poezia “Omul-om”:
Omul care e om
Nu arunca cu pietre
In gradina vecinului sau
Nu-i sare gardul
Sa-l invete fortat
Ce-i bine, ce-i rau
Ce-i frumos, ce-i urat,
Nu-i baga ideea cu batul pe gat
Omul care e om
Poarta in frunte lucire de stea
Omul care e om
este omul din patria mea.
In genere taranii sant legati de pamantul lor din timpuri imemoriale, ramanand in permanenta pe plaiurile lor natale, pe care au trait mosii si stramosii lor. Si taranii basarabeni aveau un sentiment ales, de adoratie pentru pamant. Pamantul pentru ei nu este un obiect de exploatare, ci o fiinta vie, care i-a nascut si din care au crescut si si-au tras puterea. De aceea pamantul a fost pentru ei chiar temeiul lor de a fi. Pamantul le vorbeste taranilor si numai ei ii inteleg limbajul acestuia.
Pentru a-si capata bucata de pamant ce li se cuvine logic, inalienabil, taranii basarabeni au indurat calvarul exploatarii autohtone si a celei straine. In ciuda faptului ca vitregia vremurilor i-a purtat pe unii in pribegie, gandurile lor s-au indreptat mereu catre casa, catre tinutul natal, catre ciresii si zarzarii infloriti din ograda lor, si s-au reintors pe plaiurile natale ori de cate ori a fost posibil.Acelas poet Petru Carare reda in vremurile noastre aceasta situatie in poezia “De ce ma lasi sa plec departe” cand spune:
Ma duca trenul deci ca vantul
De casa ta tot mai departe
Dar daca e rotund pamantul
Sa stii ca vin prin ceea parte
Limba dulce si armonioasa pe care o vorbeste taranul basarabean este propria sa opera. farmecul, expresivitatea specifica, prospetimea pitoreasca, coloritul ei sant expresii ale plugaritului basarabean.
La Mateevici plugarii basarabeni, impreuna cu intelectualii ce s-au format din mijlocul lor, cu muncitorii pe care i-au dat, cu intelectualii proveniti din celelalte categorii ale populatiei, cu invatatorii autohtoni sant intruchiparea tuturor virtutilor si energiilor neamului.
Pe baza comorilor din poezia populara scoase la iveala de Alecu Russo si a integrarii organice a limbii taranului in limba uzuala de geniul eminescian, limba noastra a capatat forma pe care o cunoastem azi cu totii.
Multa vreme taranul basarabean a muncit pentru altii, fara rasplata, fara speranta si fara bucurii. Viata materiala saraca a plugarului basarabean nu exclude bagatia lui sufleteasca.
Folclorul nostru este creatia unui popor sarac, dar aceasta nu impiedica pentru ca sa fie mai bogat si mai valoros decat folclorul altor neamuri care au trait in belsug.
Cand rodul muncii tale nu-ti revine in intregime, ci slujeste asupritorului, atunci resemnarea si visarea care te cuprind razbuna nedreptatea care ti se face si ele devin producatoare de arta, bucuria celor obijduiti.
Plugarii basarabeni si fiii fiilor lor au luptata necontenit pentru tinutul lor natal in ostirile lui stefan cel Mare, Ioan Voda Viteazul, in Razboiul de Independenta de la 1877, in primul razboi mondial care a dus la intregirea neamului romanesc.
Poetul care a inteles foarte bine sufletul taranilor basarabeni, cu toate durerile si suferintele sale, cu toate nazuintele sale a fost preotul-poet Alecu Mateevici, fiindca a trait in mijlocul lor, a vazut cu ochii lui aceste nevoi si suferinte, toate reprimarile sangeroase ale autoritatilor, starea lor de asuprire si injosire si s-a patruns de dragoste fierbinte pentru acesti napastuiti ai soartei, dragoste pe care a purtat-o in suflet intreaga sa viata.
De aceea Alecu Mateevici si-a inceput activitatea sa literara cu prezentarea situatiei taranilor, aratata mai inainte, pentru ale caror drepturi a luptat toata viata. Astfel a inceput scrierile sale la varsta de numai 18 ani cu schita “Toamna” publicata in ziarul “Basarabia” nr. 48-50/1906. In aceasta schita este descrisa viata taranilor basarabeni, cu toate obiceiurile ei frumoase de toamna, relatiile sociale si viata religioasa din satul basarabean. In acest sat se intampla insa si un lcru neasteptat. Petrica, baiatul lui mos Dumitru, neinsurat, seduce pe Marita si, la sfaturile mamei sale Zamfira, refuza sa se casatoreasca cu ea, deoarece Marita nu avea zestre. Numai interventia prompta a lui mos Gavrila, un fruntas al satului, readuce lucrurile la normal, ceea ce face ca Petrica sa se imbratiseze cu Marita si sa mearga la preotul din sat sa-i cunune. Mos Gavrila intruchipeaza in aceasta schita cinstea, cumpatarea si omenia multimilenare ale taranului nostru, care respecta cu sfintenie datinile vechi si normele morale nescrise ale satului. Tot in 1906 Al. Mateevici a scris si un articol intitulat “Anul Nou in obiceiurile moldovenilor basarabeni”, in care, intre altele, se ocupa si de sarbatorirea Sfantului Vasile, de frumoasele sarbatori de iarna ale plugarilor.
Cu o pana de maestru, ca un excelent cunoscator al vietii spirituale a basarabenilor, autorul arata ca Anul Nou este in fapt sarbatoarea plugarilor basarabeni, in care acesttia insotiti de haitori cu ajutorul unui plug vestesc sosirea Sf. Vasile si fac urari de sanatate si belsug tuturor celor pe care ii haiesc.
In toate haiturile se povesteste istoria muncii plugarilor si istoria facerii painii, mergand pana la coacerea colacilor “zabaruiti” si “indulciti” pentru “plugarasi”. Astfel sarbatoarea Sf. Vasile, a stapanului tuturor plugarilor, apare intru totul plugareasca, taraneasca !
Incepand cu anul 1907, aproape concomitent si apoi chiar in timpul rascoalei taranesti din tara, Alexe Mateevici, la numai 19 ani neimpliniti, isi exprima in versuri grija sa pentru soarta plugarilor basarabeni, publicand numeroase poezii cu caracter social-politic in ziarele de la Chisinau.
Redam o strofa din poezia “Dorul”, februarie 1907, in care spune:
Bate luna printre nouri
Stelele in cer lucesc,
Inima imi plange-n mine
De necazul taranesc.
Viata grea, de chin, a taranilor basarabeni, poetul Mateevici o descrie larg, cu accente patetice, in poezia “Taranii”, februarie 1907, Chisinau, cum rezulta din strofele:
Cand ziua luminile-si stinge
Si cele din urma-n campii le arunca,
Taranii veniti la munca,
Isi canta viata, dar glasul le plange.
Isi canta necazul cel mare.
Isi canta evoile lor in robie
Si cantecul plange-n campie
Suspina si canta versuri amare.
Si canta obidele sale
Iar sara albastra-i ascunsa-n tacere,
Si cantecul le-i plin de durere,
Si inima-n piept ti se rupe de jale.
Alexe. Mateevici indeamna pe plugari sa treaca la actiune, sa-si ceara drepturile ce li se cuvin, libertate si pamant, ca in poezia “Cantecul zorilor”, februarie 1907:
Plugarit-am viata toata
Si-am muncit mereu
N-am vazut si luminata
Numai greu si greu.
Goi, lipsiti de toate-n lume
Vesnic injositi
La boieri n-avem nici nume
Pe pamantul tarii-mume
Zacem necajiti.
Pentru noi, feciorii gliei,
Zorile rasar,
Pentru ´nfrangerea robiei
Bietului plugar.
Hai, mai frate, hai, mai frate,
Zorile s-aprind.
Hai sa cautam dreptate,
Voie si pamant.
Tot in aceasta poezie autorul cere taranilor sa se pregateasca in lupta lor pentru drepturi, daca doresc sa invinga fiindca:
Trece noaptea, luna vine,
Frate, esti gatit ?
Cel nepregatit ramane
vesnic biruit !
Solidaritatea sa totala cu cererile taranilor Mateevici si-o dezvaluie puternic, maiestuos, demn, cu emfaza, in minunata poezie “Eu cant”, februarie 1907, Chisinau:
Eu cant pe-acei ce-n jug si chin
Pe-a lor spinare tara tin.
Cari in robie si necaz
Voinici, puternici au ramas.
Vanjosi, inalti, ca fierul tari
De soare arsi, batuti de vant
Brazdeaza harnicii plugari
Al tarii lor manos pamant.
Din plug pe toti ei ii hranesc,
Varsand paraie de sudori
Dar tot puterile le cresc;
Pe-acesti puternici muncitori
Eu ca mandrie-i cant.
Eu cant pe-acei, ce pan´ acum
Fara carare, fara drum
In noapte rataciti au stat,
Nadejdea insa n-au lasat.
Pe-acei ce tare, neclintit,
Oftand amar din cand in cand,
Intreaga lume-au sprijinit
In urma plugului mergand.
Cari focul vietii nu l-au stins
In pieptul lor de fier facut,
Si cat de mult n-au plans
Tot alte zile-au prevazut
Pe-acestia eu ii cant.
Eu cant, caci eu vad, ca ele vin,
Acele zile de senin ;
Eu cant, caci vad de-acum ca piere
A tarii vesnica durere.
Eu cant caci vad necazul frant,
S-aud plugarui in zori cantand,
Nu doine de amar, de dor,
Inviorarea tarii lor !
Si glasul vietii acultand
Venirea zorilor eu cant !
Aceasta poezie ne arata in mod magistral darzenia, taria de caracter a acelora care sant talpa tarii, care au pastrat cu sfintenie limba si credinta stramoseasca, obiceiurile multimilenare, in lupta lor necurmata cu navalitorii din diferite timpuri, pentru existenta nationala.
In poezia “Frunza nucului”, Marasesti, iulie 1917, dedicata tatalui sau, Al Mateevici se referea la toti moldovenii, nu numai la plugari, si deplange lipsa lor de infratire astfel:
Eu cu ierbile poienii
N-am nimic de impartit
Jale mi-i ca moldovenii
Inca nu s-au infratit.
Mare-i fala din campie
Dar batranii ti-s mahniti
Dragostea de unde-ti stie
Ca vor fi toti infratiti ?
Dragostea adanc ma leaga
De parintii raposati
Stiu: din linistea lor larga
Rasari-vor numai frati !
Pe poet l-a preocupat si soarta generatiilor tinere, a copiilor. Mateevici a compus, chiar in anul mortii sale timpurii in 1917, in transeele de la Marasesti, si un minunat “Cantec de leagan”, Marasesti, iulie 1917, in care arata cum o mama moldoveanca isi adoarme puiul iubit.
Inchei consideratiunile mele cu referire la poetul Al. Mateevici si taranii basarabenio, reproducand in intregime cantecul de leagan amintit:
Cantec de leagan
Stele´n Nistru, stele sus,
Dormi, povestea mi ti-am spus,
Stele-n Nistru ´mpadurit
Dormi odorule iubit
Fie-ti somnul usurel
Dragul mamei frumusel
Te pazeasca ingerasi
Puiul mamei dragalas.
Ca sa cresti un moldovan
Mandru, falnic, nazdravan,
Sa ´nverzesti ca un stejar
Paza vechiului hotar.
Sa-ti luceasca-n frunte-o stea
Doar ne-a lumina si ea,
Si cu codrul sa te-ntreci
Si dumbravile sa-i treci.
Si sa-i bati cararile
Sa ne sorbi durerile
Si sa treci la cela mal
Tara sa ti-o scoti din hal.
De ocara-s apele
Puiul mamei, scapa-le.
Sa ne cante zanele
Rasunand fantanile.
Sa ne rada zorile
Sa ne-nbete florile...
Stele-n Nistru-mpadurit
Dormi: povestea s-a sfarsit !
Marasesti, 10iulie 1917
Prin cunosterea profunda a conditiilor sociale si politice ale taranilor basarabeni si prin atitudinea sa combativa, Al. Mateevici considera ca este poetul taranimii basarabene, asa cum poetii transilvaneni George Cosbuc si Octavian Goga sant poetii taranimii transilvanene.
E. si M. Rogai, Bucuresti si Hildesheim
Preotul poet Al Mateevici s-a nascut la 16 martie 1888 in comuna Cainari din judetul Tighina, comuna in care era preot tatal sau, Mihail Mateevici.
In 1893 familia poetului s-a mutat in comuna Zaim din acelasi judet.
Mama lui se tragea dintr-o familie de moldoveni deosebiti, pe nume Neaga, cunoscuta de la 1812. Un frate al bunicului matern vorbea 12 limbi straine.
Mama poetului i-a sadit in sufletul copilului sau, cu o aleasa reusita, dragostea pentru limba romaneasca.
Dupa ce a terminat scoala primara, poetul s-a inscris la scoala duhovniceasca (Seminarul inferior) din Chisinau si apoi la seminarul superior, pe care l-a absolvit in 1910, ca sef de promotie.
Al Mateevici se afla in Chisinau din 1906, an in care trecuse la cele vesnice preotul Mihail Mateevici.
In orasul Chisinau a colaborat la revistele basarabene de limba romana: Cuvant moldovenesc, Basarabia si Luminatorul. Facea rost frecvent de carti romanesti de la Iasi. Tinea foarte mult le Neamul sau. De la un moment dat, scrierile sale le semna A. Mateescu, cum se poate vedea in Casa memoriala inchinata lui din satul natal, Cainarii Tighinei.
A invatat singur limbile franceza, germana si engleza si citea carti in aceste limbi.
Dupa examenul de absolvire al Seminarului in 1910, a fost trimis ca bursier la Academia teologica din Kiev. Aici a avut coleg pe Simion Murafa, omorat miseleste in 1918, iar apoi s-a imprietenit cu basarabenii Al Ciugureanu, St. Ciobanu si altii.
In 1914, terminand Academia, s-a preotit si a fost numit profesor de limba greaca la Seminarul din Chisinau.
In acelasi an, dupa inceperea primului razboi mondial, a plecat pe front ca preot militar, in Galitia.
In 1916, intrand Romania in acest razboi, preotul Al. Mateevici a cerut sa fie trecut pe frontul romanesc. Il gasim la Tecuci-Marasesti. Aici el a cunoscut Romania direct, mult mai de aproape.
Cand scapa de pe front, se ducea acasa si lua parte cu insufletire la trezirea sentimentului national la basarabeni.
Pe front a capatat tifos si s-a stins din viata la 13 august 1917, la numai 29 de ani.
A avut o fire foarte iubitoare, Si-a iubit foarte mult mama vaduva si a avut grija de ea toata viata sa.
Dumnezeu i-a dat o fetita pe nume Nina, pe care a iubit-o strasnic. Nu stia cum s-o alinte mai frumos, zicandu-i Nusioc, Nusica sau Ninocica. I-a scris atatea scrisori frumoase de dragoste paterna nemasurata. Biata Nina ! A suferit foarte mult in regimul trecut si Ninocica s-a alaturat parintilor ei, murind departe de plaiurile natale basarabene, in Romania !
Preotul Al. Mateevici a fost foarte impresionabil si foarte discret. Colegii lui de scoala nu l-au tradat niciodata. Mormantul lui se gaseste la cimitirul din capatul strazii numite Armeneasca din Chisinau.
Iata cum il descria Nichifor Crainic intr-o lucrare a sa:
“Pe parintele Mateevici l-am cunoscut la Iasi in 1917, vara. Parca il vad si acum: barbat voinic, spatos si rumen, in anteriu cenusiu rusesc, cu barba apostolica blonda, vorbea raspicat o moldoveneasca peste care se simtea putin un accent muscalesc, dar avea in cuvinte si in zambet o blandete impresionanta, care te-mprietenea fara zabava.”
Preotul-poet Alexe Mateevici a scris:
1) Poezii originale religioase, morale, filozofice, lirice, inchinate taranilor, dintre care celebra Limba Noastra. Despre aceasta poezie O. Densusianu scria:
“O poezie care de acum inainte nu va trebui sa lipseasca din antologii ne-a adus-o revista Scoala Moldoveneasca din Chisinau; ea a fost compusa de preotul Al. Mateevici, cu prilejul deschiderii cursurilor de invatatori si este cea mai frumoasa poezie ce a fost inchinata limbii noastre.”
2) Poezii traduse ale poetilor rusi, printre care poezii religioase, precum Rugaciunea de Lermontov.
3) Ca proza a publicat traduceri ale unor predici religioase.
4) Copieri si transpuneri de poezii ale poetilor de dincoace de Prut, printre care cele ale lui O. Goga.
Basarabeni, bucovineni, herteni si transilvaneni din Bucuresti, si nu numai, au sarbatorit 16 martie, an de an, inainte de 1989, la biserica de pe strada General Brosteanu. De neuitat au ramas cuvintele frumoase rostite cu aceste ocazii de parintele Vasile Tepordei, intors din deportarea de la Vorcuta, si de profesorul Grigore Filip Lupu, ambii trecuti in eternitate. La aceste intalniri, adevarate sarbatori, se depanau duioase amintiri de pe meleagurile natale, instrainate de multa vreme !
2. Preotul-poet Alexe Mateevici, poetul taranimii basarabene
“Cand vorbesti despre un om mare sau despre reprezentantul unei clase puternice, ai siguranta ca orice ai spune nu va parea nimanui prea mult si nici o lauda nu este prea exagerata.
Eu ma simt jenat ca viu in fata dumneavoastra sa laud tocmai pe cel mai umil Roman, pe saracul si umilul meu stramos, poate si pe al unora dintre dumneavoastra, pe taranul roman” spune marele scriitor Liviu Rebreanu in Discursul de Receptie la Academia Romana, la 29 mai 1940, cu ocazia primirii sale in aceasta institutie de cultura romaneasca.
Dat fiind ca bunicul meu patern este taran basarabean, aceste frumoase cuvinte ale lui rebreanu m-au determinat sa exprim unele consideratii privind felul in care Al. Mateevici a inteles, a cantat, a sprijinit si a insufletit lupta plugarilor basarabeni din imperiul tarist pentru luminarea lor, pentru drepturi nationale si cetatenesti, pentru libertate, pentru pamant.
Taranii basarabeni au avut parte numai de ocari, de batjocura, de batai, de jefuirea bunurilor lor materiale, de atentarea la limba lor materna si prea rar de vorbe bune.
Taranii basarabeni au ramas insa oameni in toate imprejurarile vitregii lor istorii, asa cum spune si regretatul poet basarabean Petru Carare in poezia “Omul-om”:
Omul care e om
Nu arunca cu pietre
In gradina vecinului sau
Nu-i sare gardul
Sa-l invete fortat
Ce-i bine, ce-i rau
Ce-i frumos, ce-i urat,
Nu-i baga ideea cu batul pe gat
Omul care e om
Poarta in frunte lucire de stea
Omul care e om
este omul din patria mea.
In genere taranii sant legati de pamantul lor din timpuri imemoriale, ramanand in permanenta pe plaiurile lor natale, pe care au trait mosii si stramosii lor. Si taranii basarabeni aveau un sentiment ales, de adoratie pentru pamant. Pamantul pentru ei nu este un obiect de exploatare, ci o fiinta vie, care i-a nascut si din care au crescut si si-au tras puterea. De aceea pamantul a fost pentru ei chiar temeiul lor de a fi. Pamantul le vorbeste taranilor si numai ei ii inteleg limbajul acestuia.
Pentru a-si capata bucata de pamant ce li se cuvine logic, inalienabil, taranii basarabeni au indurat calvarul exploatarii autohtone si a celei straine. In ciuda faptului ca vitregia vremurilor i-a purtat pe unii in pribegie, gandurile lor s-au indreptat mereu catre casa, catre tinutul natal, catre ciresii si zarzarii infloriti din ograda lor, si s-au reintors pe plaiurile natale ori de cate ori a fost posibil.Acelas poet Petru Carare reda in vremurile noastre aceasta situatie in poezia “De ce ma lasi sa plec departe” cand spune:
Ma duca trenul deci ca vantul
De casa ta tot mai departe
Dar daca e rotund pamantul
Sa stii ca vin prin ceea parte
Limba dulce si armonioasa pe care o vorbeste taranul basarabean este propria sa opera. farmecul, expresivitatea specifica, prospetimea pitoreasca, coloritul ei sant expresii ale plugaritului basarabean.
La Mateevici plugarii basarabeni, impreuna cu intelectualii ce s-au format din mijlocul lor, cu muncitorii pe care i-au dat, cu intelectualii proveniti din celelalte categorii ale populatiei, cu invatatorii autohtoni sant intruchiparea tuturor virtutilor si energiilor neamului.
Pe baza comorilor din poezia populara scoase la iveala de Alecu Russo si a integrarii organice a limbii taranului in limba uzuala de geniul eminescian, limba noastra a capatat forma pe care o cunoastem azi cu totii.
Multa vreme taranul basarabean a muncit pentru altii, fara rasplata, fara speranta si fara bucurii. Viata materiala saraca a plugarului basarabean nu exclude bagatia lui sufleteasca.
Folclorul nostru este creatia unui popor sarac, dar aceasta nu impiedica pentru ca sa fie mai bogat si mai valoros decat folclorul altor neamuri care au trait in belsug.
Cand rodul muncii tale nu-ti revine in intregime, ci slujeste asupritorului, atunci resemnarea si visarea care te cuprind razbuna nedreptatea care ti se face si ele devin producatoare de arta, bucuria celor obijduiti.
Plugarii basarabeni si fiii fiilor lor au luptata necontenit pentru tinutul lor natal in ostirile lui stefan cel Mare, Ioan Voda Viteazul, in Razboiul de Independenta de la 1877, in primul razboi mondial care a dus la intregirea neamului romanesc.
Poetul care a inteles foarte bine sufletul taranilor basarabeni, cu toate durerile si suferintele sale, cu toate nazuintele sale a fost preotul-poet Alecu Mateevici, fiindca a trait in mijlocul lor, a vazut cu ochii lui aceste nevoi si suferinte, toate reprimarile sangeroase ale autoritatilor, starea lor de asuprire si injosire si s-a patruns de dragoste fierbinte pentru acesti napastuiti ai soartei, dragoste pe care a purtat-o in suflet intreaga sa viata.
De aceea Alecu Mateevici si-a inceput activitatea sa literara cu prezentarea situatiei taranilor, aratata mai inainte, pentru ale caror drepturi a luptat toata viata. Astfel a inceput scrierile sale la varsta de numai 18 ani cu schita “Toamna” publicata in ziarul “Basarabia” nr. 48-50/1906. In aceasta schita este descrisa viata taranilor basarabeni, cu toate obiceiurile ei frumoase de toamna, relatiile sociale si viata religioasa din satul basarabean. In acest sat se intampla insa si un lcru neasteptat. Petrica, baiatul lui mos Dumitru, neinsurat, seduce pe Marita si, la sfaturile mamei sale Zamfira, refuza sa se casatoreasca cu ea, deoarece Marita nu avea zestre. Numai interventia prompta a lui mos Gavrila, un fruntas al satului, readuce lucrurile la normal, ceea ce face ca Petrica sa se imbratiseze cu Marita si sa mearga la preotul din sat sa-i cunune. Mos Gavrila intruchipeaza in aceasta schita cinstea, cumpatarea si omenia multimilenare ale taranului nostru, care respecta cu sfintenie datinile vechi si normele morale nescrise ale satului. Tot in 1906 Al. Mateevici a scris si un articol intitulat “Anul Nou in obiceiurile moldovenilor basarabeni”, in care, intre altele, se ocupa si de sarbatorirea Sfantului Vasile, de frumoasele sarbatori de iarna ale plugarilor.
Cu o pana de maestru, ca un excelent cunoscator al vietii spirituale a basarabenilor, autorul arata ca Anul Nou este in fapt sarbatoarea plugarilor basarabeni, in care acesttia insotiti de haitori cu ajutorul unui plug vestesc sosirea Sf. Vasile si fac urari de sanatate si belsug tuturor celor pe care ii haiesc.
In toate haiturile se povesteste istoria muncii plugarilor si istoria facerii painii, mergand pana la coacerea colacilor “zabaruiti” si “indulciti” pentru “plugarasi”. Astfel sarbatoarea Sf. Vasile, a stapanului tuturor plugarilor, apare intru totul plugareasca, taraneasca !
Incepand cu anul 1907, aproape concomitent si apoi chiar in timpul rascoalei taranesti din tara, Alexe Mateevici, la numai 19 ani neimpliniti, isi exprima in versuri grija sa pentru soarta plugarilor basarabeni, publicand numeroase poezii cu caracter social-politic in ziarele de la Chisinau.
Redam o strofa din poezia “Dorul”, februarie 1907, in care spune:
Bate luna printre nouri
Stelele in cer lucesc,
Inima imi plange-n mine
De necazul taranesc.
Viata grea, de chin, a taranilor basarabeni, poetul Mateevici o descrie larg, cu accente patetice, in poezia “Taranii”, februarie 1907, Chisinau, cum rezulta din strofele:
Cand ziua luminile-si stinge
Si cele din urma-n campii le arunca,
Taranii veniti la munca,
Isi canta viata, dar glasul le plange.
Isi canta necazul cel mare.
Isi canta evoile lor in robie
Si cantecul plange-n campie
Suspina si canta versuri amare.
Si canta obidele sale
Iar sara albastra-i ascunsa-n tacere,
Si cantecul le-i plin de durere,
Si inima-n piept ti se rupe de jale.
Alexe. Mateevici indeamna pe plugari sa treaca la actiune, sa-si ceara drepturile ce li se cuvin, libertate si pamant, ca in poezia “Cantecul zorilor”, februarie 1907:
Plugarit-am viata toata
Si-am muncit mereu
N-am vazut si luminata
Numai greu si greu.
Goi, lipsiti de toate-n lume
Vesnic injositi
La boieri n-avem nici nume
Pe pamantul tarii-mume
Zacem necajiti.
Pentru noi, feciorii gliei,
Zorile rasar,
Pentru ´nfrangerea robiei
Bietului plugar.
Hai, mai frate, hai, mai frate,
Zorile s-aprind.
Hai sa cautam dreptate,
Voie si pamant.
Tot in aceasta poezie autorul cere taranilor sa se pregateasca in lupta lor pentru drepturi, daca doresc sa invinga fiindca:
Trece noaptea, luna vine,
Frate, esti gatit ?
Cel nepregatit ramane
vesnic biruit !
Solidaritatea sa totala cu cererile taranilor Mateevici si-o dezvaluie puternic, maiestuos, demn, cu emfaza, in minunata poezie “Eu cant”, februarie 1907, Chisinau:
Eu cant pe-acei ce-n jug si chin
Pe-a lor spinare tara tin.
Cari in robie si necaz
Voinici, puternici au ramas.
Vanjosi, inalti, ca fierul tari
De soare arsi, batuti de vant
Brazdeaza harnicii plugari
Al tarii lor manos pamant.
Din plug pe toti ei ii hranesc,
Varsand paraie de sudori
Dar tot puterile le cresc;
Pe-acesti puternici muncitori
Eu ca mandrie-i cant.
Eu cant pe-acei, ce pan´ acum
Fara carare, fara drum
In noapte rataciti au stat,
Nadejdea insa n-au lasat.
Pe-acei ce tare, neclintit,
Oftand amar din cand in cand,
Intreaga lume-au sprijinit
In urma plugului mergand.
Cari focul vietii nu l-au stins
In pieptul lor de fier facut,
Si cat de mult n-au plans
Tot alte zile-au prevazut
Pe-acestia eu ii cant.
Eu cant, caci eu vad, ca ele vin,
Acele zile de senin ;
Eu cant, caci vad de-acum ca piere
A tarii vesnica durere.
Eu cant caci vad necazul frant,
S-aud plugarui in zori cantand,
Nu doine de amar, de dor,
Inviorarea tarii lor !
Si glasul vietii acultand
Venirea zorilor eu cant !
Aceasta poezie ne arata in mod magistral darzenia, taria de caracter a acelora care sant talpa tarii, care au pastrat cu sfintenie limba si credinta stramoseasca, obiceiurile multimilenare, in lupta lor necurmata cu navalitorii din diferite timpuri, pentru existenta nationala.
In poezia “Frunza nucului”, Marasesti, iulie 1917, dedicata tatalui sau, Al Mateevici se referea la toti moldovenii, nu numai la plugari, si deplange lipsa lor de infratire astfel:
Eu cu ierbile poienii
N-am nimic de impartit
Jale mi-i ca moldovenii
Inca nu s-au infratit.
Mare-i fala din campie
Dar batranii ti-s mahniti
Dragostea de unde-ti stie
Ca vor fi toti infratiti ?
Dragostea adanc ma leaga
De parintii raposati
Stiu: din linistea lor larga
Rasari-vor numai frati !
Pe poet l-a preocupat si soarta generatiilor tinere, a copiilor. Mateevici a compus, chiar in anul mortii sale timpurii in 1917, in transeele de la Marasesti, si un minunat “Cantec de leagan”, Marasesti, iulie 1917, in care arata cum o mama moldoveanca isi adoarme puiul iubit.
Inchei consideratiunile mele cu referire la poetul Al. Mateevici si taranii basarabenio, reproducand in intregime cantecul de leagan amintit:
Cantec de leagan
Stele´n Nistru, stele sus,
Dormi, povestea mi ti-am spus,
Stele-n Nistru ´mpadurit
Dormi odorule iubit
Fie-ti somnul usurel
Dragul mamei frumusel
Te pazeasca ingerasi
Puiul mamei dragalas.
Ca sa cresti un moldovan
Mandru, falnic, nazdravan,
Sa ´nverzesti ca un stejar
Paza vechiului hotar.
Sa-ti luceasca-n frunte-o stea
Doar ne-a lumina si ea,
Si cu codrul sa te-ntreci
Si dumbravile sa-i treci.
Si sa-i bati cararile
Sa ne sorbi durerile
Si sa treci la cela mal
Tara sa ti-o scoti din hal.
De ocara-s apele
Puiul mamei, scapa-le.
Sa ne cante zanele
Rasunand fantanile.
Sa ne rada zorile
Sa ne-nbete florile...
Stele-n Nistru-mpadurit
Dormi: povestea s-a sfarsit !
Marasesti, 10iulie 1917
Prin cunosterea profunda a conditiilor sociale si politice ale taranilor basarabeni si prin atitudinea sa combativa, Al. Mateevici considera ca este poetul taranimii basarabene, asa cum poetii transilvaneni George Cosbuc si Octavian Goga sant poetii taranimii transilvanene.
E. si M. Rogai, Bucuresti si Hildesheim
Abonați-vă la:
Postări (Atom)