miercuri, 16 aprilie 2008

120 de ani de la nasterea preotului-poet Alexe Mateevici

Nota autorului: Acest articol am incercat sa-l public in Evenimentul Zilei si Romania Libera. Nu a fost posibil. Este mai interesant pentru cititori sa afle ce cantarete canta fara chiloti, cine traieste cu cine si care sant noii sositi in Top 300 bogatasi.



1. Cateva cuvinte despre viata, studiile si opera acestui fiu al Basarabiei

Preotul poet Al Mateevici s-a nascut la 16 martie 1888 in comuna Cainari din judetul Tighina, comuna in care era preot tatal sau, Mihail Mateevici.
In 1893 familia poetului s-a mutat in comuna Zaim din acelasi judet.
Mama lui se tragea dintr-o familie de moldoveni deosebiti, pe nume Neaga, cunoscuta de la 1812. Un frate al bunicului matern vorbea 12 limbi straine.
Mama poetului i-a sadit in sufletul copilului sau, cu o aleasa reusita, dragostea pentru limba romaneasca.
Dupa ce a terminat scoala primara, poetul s-a inscris la scoala duhovniceasca (Seminarul inferior) din Chisinau si apoi la seminarul superior, pe care l-a absolvit in 1910, ca sef de promotie.
Al Mateevici se afla in Chisinau din 1906, an in care trecuse la cele vesnice preotul Mihail Mateevici.
In orasul Chisinau a colaborat la revistele basarabene de limba romana: Cuvant moldovenesc, Basarabia si Luminatorul. Facea rost frecvent de carti romanesti de la Iasi. Tinea foarte mult le Neamul sau. De la un moment dat, scrierile sale le semna A. Mateescu, cum se poate vedea in Casa memoriala inchinata lui din satul natal, Cainarii Tighinei.
A invatat singur limbile franceza, germana si engleza si citea carti in aceste limbi.
Dupa examenul de absolvire al Seminarului in 1910, a fost trimis ca bursier la Academia teologica din Kiev. Aici a avut coleg pe Simion Murafa, omorat miseleste in 1918, iar apoi s-a imprietenit cu basarabenii Al Ciugureanu, St. Ciobanu si altii.
In 1914, terminand Academia, s-a preotit si a fost numit profesor de limba greaca la Seminarul din Chisinau.
In acelasi an, dupa inceperea primului razboi mondial, a plecat pe front ca preot militar, in Galitia.
In 1916, intrand Romania in acest razboi, preotul Al. Mateevici a cerut sa fie trecut pe frontul romanesc. Il gasim la Tecuci-Marasesti. Aici el a cunoscut Romania direct, mult mai de aproape.
Cand scapa de pe front, se ducea acasa si lua parte cu insufletire la trezirea sentimentului national la basarabeni.
Pe front a capatat tifos si s-a stins din viata la 13 august 1917, la numai 29 de ani.
A avut o fire foarte iubitoare, Si-a iubit foarte mult mama vaduva si a avut grija de ea toata viata sa.
Dumnezeu i-a dat o fetita pe nume Nina, pe care a iubit-o strasnic. Nu stia cum s-o alinte mai frumos, zicandu-i Nusioc, Nusica sau Ninocica. I-a scris atatea scrisori frumoase de dragoste paterna nemasurata. Biata Nina ! A suferit foarte mult in regimul trecut si Ninocica s-a alaturat parintilor ei, murind departe de plaiurile natale basarabene, in Romania !
Preotul Al. Mateevici a fost foarte impresionabil si foarte discret. Colegii lui de scoala nu l-au tradat niciodata. Mormantul lui se gaseste la cimitirul din capatul strazii numite Armeneasca din Chisinau.
Iata cum il descria Nichifor Crainic intr-o lucrare a sa:
“Pe parintele Mateevici l-am cunoscut la Iasi in 1917, vara. Parca il vad si acum: barbat voinic, spatos si rumen, in anteriu cenusiu rusesc, cu barba apostolica blonda, vorbea raspicat o moldoveneasca peste care se simtea putin un accent muscalesc, dar avea in cuvinte si in zambet o blandete impresionanta, care te-mprietenea fara zabava.”
Preotul-poet Alexe Mateevici a scris:
1) Poezii originale religioase, morale, filozofice, lirice, inchinate taranilor, dintre care celebra Limba Noastra. Despre aceasta poezie O. Densusianu scria:
“O poezie care de acum inainte nu va trebui sa lipseasca din antologii ne-a adus-o revista Scoala Moldoveneasca din Chisinau; ea a fost compusa de preotul Al. Mateevici, cu prilejul deschiderii cursurilor de invatatori si este cea mai frumoasa poezie ce a fost inchinata limbii noastre.”
2) Poezii traduse ale poetilor rusi, printre care poezii religioase, precum Rugaciunea de Lermontov.
3) Ca proza a publicat traduceri ale unor predici religioase.
4) Copieri si transpuneri de poezii ale poetilor de dincoace de Prut, printre care cele ale lui O. Goga.
Basarabeni, bucovineni, herteni si transilvaneni din Bucuresti, si nu numai, au sarbatorit 16 martie, an de an, inainte de 1989, la biserica de pe strada General Brosteanu. De neuitat au ramas cuvintele frumoase rostite cu aceste ocazii de parintele Vasile Tepordei, intors din deportarea de la Vorcuta, si de profesorul Grigore Filip Lupu, ambii trecuti in eternitate. La aceste intalniri, adevarate sarbatori, se depanau duioase amintiri de pe meleagurile natale, instrainate de multa vreme !

2. Preotul-poet Alexe Mateevici, poetul taranimii basarabene

“Cand vorbesti despre un om mare sau despre reprezentantul unei clase puternice, ai siguranta ca orice ai spune nu va parea nimanui prea mult si nici o lauda nu este prea exagerata.
Eu ma simt jenat ca viu in fata dumneavoastra sa laud tocmai pe cel mai umil Roman, pe saracul si umilul meu stramos, poate si pe al unora dintre dumneavoastra, pe taranul roman” spune marele scriitor Liviu Rebreanu in Discursul de Receptie la Academia Romana, la 29 mai 1940, cu ocazia primirii sale in aceasta institutie de cultura romaneasca.
Dat fiind ca bunicul meu patern este taran basarabean, aceste frumoase cuvinte ale lui rebreanu m-au determinat sa exprim unele consideratii privind felul in care Al. Mateevici a inteles, a cantat, a sprijinit si a insufletit lupta plugarilor basarabeni din imperiul tarist pentru luminarea lor, pentru drepturi nationale si cetatenesti, pentru libertate, pentru pamant.
Taranii basarabeni au avut parte numai de ocari, de batjocura, de batai, de jefuirea bunurilor lor materiale, de atentarea la limba lor materna si prea rar de vorbe bune.
Taranii basarabeni au ramas insa oameni in toate imprejurarile vitregii lor istorii, asa cum spune si regretatul poet basarabean Petru Carare in poezia “Omul-om”:

Omul care e om
Nu arunca cu pietre
In gradina vecinului sau
Nu-i sare gardul
Sa-l invete fortat
Ce-i bine, ce-i rau
Ce-i frumos, ce-i urat,
Nu-i baga ideea cu batul pe gat

Omul care e om
Poarta in frunte lucire de stea
Omul care e om
este omul din patria mea.

In genere taranii sant legati de pamantul lor din timpuri imemoriale, ramanand in permanenta pe plaiurile lor natale, pe care au trait mosii si stramosii lor. Si taranii basarabeni aveau un sentiment ales, de adoratie pentru pamant. Pamantul pentru ei nu este un obiect de exploatare, ci o fiinta vie, care i-a nascut si din care au crescut si si-au tras puterea. De aceea pamantul a fost pentru ei chiar temeiul lor de a fi. Pamantul le vorbeste taranilor si numai ei ii inteleg limbajul acestuia.
Pentru a-si capata bucata de pamant ce li se cuvine logic, inalienabil, taranii basarabeni au indurat calvarul exploatarii autohtone si a celei straine. In ciuda faptului ca vitregia vremurilor i-a purtat pe unii in pribegie, gandurile lor s-au indreptat mereu catre casa, catre tinutul natal, catre ciresii si zarzarii infloriti din ograda lor, si s-au reintors pe plaiurile natale ori de cate ori a fost posibil.Acelas poet Petru Carare reda in vremurile noastre aceasta situatie in poezia “De ce ma lasi sa plec departe” cand spune:

Ma duca trenul deci ca vantul
De casa ta tot mai departe
Dar daca e rotund pamantul
Sa stii ca vin prin ceea parte

Limba dulce si armonioasa pe care o vorbeste taranul basarabean este propria sa opera. farmecul, expresivitatea specifica, prospetimea pitoreasca, coloritul ei sant expresii ale plugaritului basarabean.
La Mateevici plugarii basarabeni, impreuna cu intelectualii ce s-au format din mijlocul lor, cu muncitorii pe care i-au dat, cu intelectualii proveniti din celelalte categorii ale populatiei, cu invatatorii autohtoni sant intruchiparea tuturor virtutilor si energiilor neamului.
Pe baza comorilor din poezia populara scoase la iveala de Alecu Russo si a integrarii organice a limbii taranului in limba uzuala de geniul eminescian, limba noastra a capatat forma pe care o cunoastem azi cu totii.
Multa vreme taranul basarabean a muncit pentru altii, fara rasplata, fara speranta si fara bucurii. Viata materiala saraca a plugarului basarabean nu exclude bagatia lui sufleteasca.
Folclorul nostru este creatia unui popor sarac, dar aceasta nu impiedica pentru ca sa fie mai bogat si mai valoros decat folclorul altor neamuri care au trait in belsug.
Cand rodul muncii tale nu-ti revine in intregime, ci slujeste asupritorului, atunci resemnarea si visarea care te cuprind razbuna nedreptatea care ti se face si ele devin producatoare de arta, bucuria celor obijduiti.
Plugarii basarabeni si fiii fiilor lor au luptata necontenit pentru tinutul lor natal in ostirile lui stefan cel Mare, Ioan Voda Viteazul, in Razboiul de Independenta de la 1877, in primul razboi mondial care a dus la intregirea neamului romanesc.
Poetul care a inteles foarte bine sufletul taranilor basarabeni, cu toate durerile si suferintele sale, cu toate nazuintele sale a fost preotul-poet Alecu Mateevici, fiindca a trait in mijlocul lor, a vazut cu ochii lui aceste nevoi si suferinte, toate reprimarile sangeroase ale autoritatilor, starea lor de asuprire si injosire si s-a patruns de dragoste fierbinte pentru acesti napastuiti ai soartei, dragoste pe care a purtat-o in suflet intreaga sa viata.
De aceea Alecu Mateevici si-a inceput activitatea sa literara cu prezentarea situatiei taranilor, aratata mai inainte, pentru ale caror drepturi a luptat toata viata. Astfel a inceput scrierile sale la varsta de numai 18 ani cu schita “Toamna” publicata in ziarul “Basarabia” nr. 48-50/1906. In aceasta schita este descrisa viata taranilor basarabeni, cu toate obiceiurile ei frumoase de toamna, relatiile sociale si viata religioasa din satul basarabean. In acest sat se intampla insa si un lcru neasteptat. Petrica, baiatul lui mos Dumitru, neinsurat, seduce pe Marita si, la sfaturile mamei sale Zamfira, refuza sa se casatoreasca cu ea, deoarece Marita nu avea zestre. Numai interventia prompta a lui mos Gavrila, un fruntas al satului, readuce lucrurile la normal, ceea ce face ca Petrica sa se imbratiseze cu Marita si sa mearga la preotul din sat sa-i cunune. Mos Gavrila intruchipeaza in aceasta schita cinstea, cumpatarea si omenia multimilenare ale taranului nostru, care respecta cu sfintenie datinile vechi si normele morale nescrise ale satului. Tot in 1906 Al. Mateevici a scris si un articol intitulat “Anul Nou in obiceiurile moldovenilor basarabeni”, in care, intre altele, se ocupa si de sarbatorirea Sfantului Vasile, de frumoasele sarbatori de iarna ale plugarilor.
Cu o pana de maestru, ca un excelent cunoscator al vietii spirituale a basarabenilor, autorul arata ca Anul Nou este in fapt sarbatoarea plugarilor basarabeni, in care acesttia insotiti de haitori cu ajutorul unui plug vestesc sosirea Sf. Vasile si fac urari de sanatate si belsug tuturor celor pe care ii haiesc.
In toate haiturile se povesteste istoria muncii plugarilor si istoria facerii painii, mergand pana la coacerea colacilor “zabaruiti” si “indulciti” pentru “plugarasi”. Astfel sarbatoarea Sf. Vasile, a stapanului tuturor plugarilor, apare intru totul plugareasca, taraneasca !
Incepand cu anul 1907, aproape concomitent si apoi chiar in timpul rascoalei taranesti din tara, Alexe Mateevici, la numai 19 ani neimpliniti, isi exprima in versuri grija sa pentru soarta plugarilor basarabeni, publicand numeroase poezii cu caracter social-politic in ziarele de la Chisinau.
Redam o strofa din poezia “Dorul”, februarie 1907, in care spune:

Bate luna printre nouri
Stelele in cer lucesc,
Inima imi plange-n mine
De necazul taranesc.

Viata grea, de chin, a taranilor basarabeni, poetul Mateevici o descrie larg, cu accente patetice, in poezia “Taranii”, februarie 1907, Chisinau, cum rezulta din strofele:

Cand ziua luminile-si stinge
Si cele din urma-n campii le arunca,
Taranii veniti la munca,
Isi canta viata, dar glasul le plange.

Isi canta necazul cel mare.
Isi canta evoile lor in robie
Si cantecul plange-n campie
Suspina si canta versuri amare.

Si canta obidele sale
Iar sara albastra-i ascunsa-n tacere,
Si cantecul le-i plin de durere,
Si inima-n piept ti se rupe de jale.

Alexe. Mateevici indeamna pe plugari sa treaca la actiune, sa-si ceara drepturile ce li se cuvin, libertate si pamant, ca in poezia “Cantecul zorilor”, februarie 1907:

Plugarit-am viata toata
Si-am muncit mereu
N-am vazut si luminata
Numai greu si greu.

Goi, lipsiti de toate-n lume
Vesnic injositi
La boieri n-avem nici nume
Pe pamantul tarii-mume
Zacem necajiti.

Pentru noi, feciorii gliei,
Zorile rasar,
Pentru ´nfrangerea robiei
Bietului plugar.

Hai, mai frate, hai, mai frate,
Zorile s-aprind.
Hai sa cautam dreptate,
Voie si pamant.

Tot in aceasta poezie autorul cere taranilor sa se pregateasca in lupta lor pentru drepturi, daca doresc sa invinga fiindca:

Trece noaptea, luna vine,
Frate, esti gatit ?
Cel nepregatit ramane
vesnic biruit !

Solidaritatea sa totala cu cererile taranilor Mateevici si-o dezvaluie puternic, maiestuos, demn, cu emfaza, in minunata poezie “Eu cant”, februarie 1907, Chisinau:

Eu cant pe-acei ce-n jug si chin
Pe-a lor spinare tara tin.
Cari in robie si necaz
Voinici, puternici au ramas.

Vanjosi, inalti, ca fierul tari
De soare arsi, batuti de vant
Brazdeaza harnicii plugari
Al tarii lor manos pamant.

Din plug pe toti ei ii hranesc,
Varsand paraie de sudori
Dar tot puterile le cresc;
Pe-acesti puternici muncitori
Eu ca mandrie-i cant.

Eu cant pe-acei, ce pan´ acum
Fara carare, fara drum
In noapte rataciti au stat,
Nadejdea insa n-au lasat.

Pe-acei ce tare, neclintit,
Oftand amar din cand in cand,
Intreaga lume-au sprijinit
In urma plugului mergand.

Cari focul vietii nu l-au stins
In pieptul lor de fier facut,
Si cat de mult n-au plans
Tot alte zile-au prevazut
Pe-acestia eu ii cant.

Eu cant, caci eu vad, ca ele vin,
Acele zile de senin ;
Eu cant, caci vad de-acum ca piere
A tarii vesnica durere.

Eu cant caci vad necazul frant,
S-aud plugarui in zori cantand,
Nu doine de amar, de dor,
Inviorarea tarii lor !

Si glasul vietii acultand
Venirea zorilor eu cant !

Aceasta poezie ne arata in mod magistral darzenia, taria de caracter a acelora care sant talpa tarii, care au pastrat cu sfintenie limba si credinta stramoseasca, obiceiurile multimilenare, in lupta lor necurmata cu navalitorii din diferite timpuri, pentru existenta nationala.
In poezia “Frunza nucului”, Marasesti, iulie 1917, dedicata tatalui sau, Al Mateevici se referea la toti moldovenii, nu numai la plugari, si deplange lipsa lor de infratire astfel:

Eu cu ierbile poienii
N-am nimic de impartit
Jale mi-i ca moldovenii
Inca nu s-au infratit.

Mare-i fala din campie
Dar batranii ti-s mahniti
Dragostea de unde-ti stie
Ca vor fi toti infratiti ?

Dragostea adanc ma leaga
De parintii raposati
Stiu: din linistea lor larga
Rasari-vor numai frati !

Pe poet l-a preocupat si soarta generatiilor tinere, a copiilor. Mateevici a compus, chiar in anul mortii sale timpurii in 1917, in transeele de la Marasesti, si un minunat “Cantec de leagan”, Marasesti, iulie 1917, in care arata cum o mama moldoveanca isi adoarme puiul iubit.
Inchei consideratiunile mele cu referire la poetul Al. Mateevici si taranii basarabenio, reproducand in intregime cantecul de leagan amintit:

Cantec de leagan

Stele´n Nistru, stele sus,
Dormi, povestea mi ti-am spus,
Stele-n Nistru ´mpadurit
Dormi odorule iubit

Fie-ti somnul usurel
Dragul mamei frumusel
Te pazeasca ingerasi
Puiul mamei dragalas.

Ca sa cresti un moldovan
Mandru, falnic, nazdravan,
Sa ´nverzesti ca un stejar
Paza vechiului hotar.

Sa-ti luceasca-n frunte-o stea
Doar ne-a lumina si ea,
Si cu codrul sa te-ntreci
Si dumbravile sa-i treci.

Si sa-i bati cararile
Sa ne sorbi durerile
Si sa treci la cela mal
Tara sa ti-o scoti din hal.

De ocara-s apele
Puiul mamei, scapa-le.
Sa ne cante zanele
Rasunand fantanile.

Sa ne rada zorile
Sa ne-nbete florile...
Stele-n Nistru-mpadurit
Dormi: povestea s-a sfarsit !

Marasesti, 10iulie 1917

Prin cunosterea profunda a conditiilor sociale si politice ale taranilor basarabeni si prin atitudinea sa combativa, Al. Mateevici considera ca este poetul taranimii basarabene, asa cum poetii transilvaneni George Cosbuc si Octavian Goga sant poetii taranimii transilvanene.


E. si M. Rogai, Bucuresti si Hildesheim