Din ziarul "Libertatea" 

Cum se fura istoria unei gazete

de Florian Bichir

Am învăţat matematica după culegerea “Tabele şi formule matematice” a lui Elifterie Rogai, botezat de comunişti E. Rogai, de am căpiat. Da, cărţulia aia galbenă, de am ajuns la un moment dat să cred că autorul nici nu există... După Revoluţie am avut şansa să-i cunosc băiatul domnului Rogai, inginerul Mihai Rogai, astăzi un onest cetăţean german, un român pribeag prin lume. Profesorul Rogai m-a abordat pentru că i s-a făcut o nedreptate. În virtutea sutelor de mii de români care au învăţat matematică după cartea lui, redau o mică porţiune din scrisoare. “În 1976, când lucram ca asistent la Catedra de Ecuaţii Diferenţiale şi Mecanică a Facultăţii de Matematică din Bucureşti, conducerea Societăţii de Ştiinţe Matematice din România, în frunte cu regretatul acad. prof. Victor Nicolae Teodorescu, m-a numit redactor- şef al Gazetei Matematice (...) Cât am condus Gazeta Matematică, am atins tirajul-record de 145.000 de exemplare, neavut înaintea mea şi nici întrecut sau măcar păstrat după mine la Gazeta Matematică (...) Scoaterea mea completă din istoria G.M. a realizat-o un fost elev, colaborator al G.M., între anii 1976-1980, domnul conferenţiar doctor în matematică Marin Vlada. Iată cum a realizat-o: Domnia sa a publicat pe internet un articol intitulat «Gazeta Matematică, 115 ani de apariţie». În acest articol, dl Marin Vlada nu aminteşte nici un fel de activitate desfăşurată de mine la G.M., inclusiv cinul meu de redactor- şef între anii 1976 şi 1980 (perioadă în care tirajul G.M. a crescut, nu de la sine, la cel menţionat anterior, 145.000 de exemplare). Mai mult, funcţia de redactor- şef al G.M. în anii 1976 -1980 o atribuie unui fost coleg de redacţie, profesorul Liviu Pârşan, atunci redactor principal. Parafrazându-l pe generalul rus Usakov, pot să-i spun dlui M. Vlada: «Mă poţi elimina din istoria G.M., falsificând-o, dar eliminarea G.M. din sufletul meu nu o poţi face niciodată!»”.

Raspuns d-lui Marin Vlada

D-le Vlada,



tata, Rogai Eliferie, a semnalat greseala aceasta (l-ati trecut pe dl. Liviu Parsan redactor-sef in perioada in care tata a dus GM la 145.000 exemplare) acum un an si jumatate la SSM. Dupa 2 luni a primit raspuns de la dl Gologan ca se va remedia greseala, numai in articolul dvs. nu s-a remediat. Mie mi se pare ca sa va asteptam 1,5 ani pentru remedierea greselii este mai mult decat suficient. Tata va stie ca ati fost colaborator al GM in perioada in care dansul a fost redactor-sef. Dvs. nu stiati ca in perioada in care dvs. erati colaborator GM, Rogai Eliferie era redactor-sef?! Remediati greseala in articol si atunci stergem si noi postarea. In caz caz contrar ne vom adresa si presei romanesti si justitiei. Tata a dus servicii inestimabile GM ridicand-o la nivelul amintit. Este inadmisibila o asemenea eroare de durata, o bataie de joc la adresa muncii cinstite depuse de tata.

Cu stima,

Mihai Rogai

Domnul Marin Vlada, conferenţiar şi doctor în matematică, un FALSIFICATOR al istoriei revistei Gazeta Matematică

Motto: “Ţara nu mai poate merge cu această organizare favorabilă reputaţiilor uzurpate. … În ţara noastră e de ajuns dacă se asigură înaintarea meritului şi a muncii; e destul atâta.” – Mihai Eminescu


Revista Gazeta Matematică a fost infiinţată de un grup de ingineri cu dragoste de ţară; Ion I. Ionescu, Ion Gh. Zottu, Victor Balaban, Mihail Roco şi Vasile Gr. Cristescu în 1895, când s-a constatat că elevii care se prezentau la Concursul de Admitere la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele din Bucureşti nu aveau pregatire bună la matematică.

Ca elev şi ulterior ca inginer şi diplomat al Facultăţii de Matematică din Bucureşti, această Revistă m-a fascinat, eu aproape zeificând pe stâlpii şi realizatorii ei: Ionescu, Ţiţeica, Ioachinescu şi Cristescu.

În 1976, când lucram ca asistent la Catedra de Ecuaţii diferenţiale şi Mecanica a Facultăţii de Matematică din Bucureşti, Conducerea Societăţii de Ştiinţe Matematice din România, în frunte cu regretatul Acad. Prof. Victor Nicolae Teodorescu, m-a numit Redactor Şef al Gazetei Matematice.

Este drept că atunci Gazeta Matematică avea probleme mari cu difuzarea revistei şi cu alte situaţii.

Cu ajutorul Comitetului de Redacţie, al Redacţiei Gazetei matematice, al filialelor SSMRSR din judeţe şi al Conducerilor Facultăţilor din Ţară, publicând în Gazeta Matematică teme şi probleme de care aveau nevoie elevii şi colegii-profesori de liceu, din acea etapă de dezvoltare a Ţării, noastre, am îmbunătăţit conţinutul GM, tirajul şi difuzarea revistei. Îmi aduc aminte că la o Conferinţă de Comunicări şi Referate ale elevilor de la Piteşti, regretatul meu coleg Gh. Sireţchi, după o dispută cam furtunoasă cu aceştia, mi-a spus: Ce ai făcut cu G.M., fiindcă elevii o consideră ETALON de adevăr?!

În munca de la G.M., şi nu numai aici, deviza mea a fost Deviza fondatorilor Gazetei Matematice: entuziasm, armonie, muncă dezinteresată (cinstită, adaug eu, cum zicea şi Eminescu), şi sacrificii continui.

Cu aceste principii de viaţă şi muncă, în perioada cât am condus Gazeta Matematică, am atins tirajul record de 145.000 exemplare, ne avut înaintea mea şi nici întrecut sau măcar păstrat după mine la Gazeta Matematică.

Între munca la catedră şi munca depusă în Redacţia Gazetei Matematice, am reuşit să public probleme pentru elevii şi colegii mei profesori de liceu, pe care i-am stimat cum se cuvine, şi probleme şi soluţii-model de probleme destinate diferitelor categorii de concursuri ale elevilor, organizate de G.M.

Cu munca mea fără preget depusă la editarea mult îmbunătăţită a G.M., cu dragostea mea pentru tineretul liceal studios, în fond viitorul ţării, evident că am întâmpinat multe, foarte multe greutăţi, nearatând aici din ce părţi veneau ele. Poate că ar merita să menţionez numai că s-a ajuns până la a mă reclama la Securitate că pun la cale, împreună cu alţii, răsturnarea presedintelui Ceauşescu de la conducerea ţării (?!). Finalmente am fost înlăturat de la conducerea G.M. în anul 1980. Conducerea SSMRSR nu a putut să mă inlature brusc, din cauza relizărilor deosebite, şi m-a “gratulat” cu titulaturile: Redactor şef adjunct, Redactor principal onorific sau Redactor onorific.

Scoatere mea completă din Istoria G.M. a realizat-o un fost elev collaborator al G.M. între anii 1976-1980, domnul conferenţiar doctor în matematică Marin Vlada. Iată cum a realizat-o:
Domnia sa a publicat în Internet un articol intitulat: “ Gazeta Matematica, 115 ani de apariţie”.
În acest articol d-l Marin Vlada nu aminteşte nici un fel de activitate desfăşurată de mine la G.M., inclusiv cinul meu de Redactor Şef între anii 1976 şi 1980 (perioadă în care tirajul G.M. a crescut, nu de la sine, la cel menţionat anterior, 145.000 de exemplare). Mai mult, funcţia de Redactor Şef al G.M. în anii 1976-1980 o atribuie unui fost coleg de redacţie, profesorul Liviu Pârşan, atunci Redactor
Principal.
Sesizarea mea facută Conducerii SSMR, cu privire la articolul citat, nu a avut nici un efect.
Parafrazând pe generalul rus Usakov, pot spune d-lui M. Vlada: “Mă poţi elimina din Istoria G.M., falsificând-o, dar eliminarea G.M. din sufletul meu nu o poţi face
niciodată!”

D-le Vlada, nu uita: est modus in rebus.

Noiembrie
2011-12-01

Ing.,
Asist. Univ. Eliferie Rogai
Str. Cpt.
Preotescu nr. 16
Sector IV
Bucuresti

“Jefuirea ţărilor ocupate de sovietici în Europa Centrală şi de Est şi demontarea fabricilor din aceste ţări a început în iunie 1944 în România!!”

Interviu cu reputatul istoric Bogdan Musial “Jefuirea ţărilor ocupate de sovietici în Europa Centrală şi de Est şi demontarea fabricilor din aceste ţări a început în iunie 1944 în România!!" Istoricul Bogdan Musial este un nume de referinţă în cercurile istoriografice din Germania şi Polonia. Cu cele 5 cărţi apărute în Germania, cu subiecte din cele mai sensibile din timpul celui de-al doilea război mondial, se numără printre cei mai apreciaţi specialişti în domeniu. S-a născut în Polonia, în mica localitate Dabrowa-Tarnowska, în 1960. A lucrat ca miner în Katovice din 1978 şi pâna în 1984, când fost dat afară din serviciu din cauza apartenenţei la Sindicatul Solidaritatea. În 1985 a reuşit să se refugieze în Republica Federală Germania, unde a primit azil politic. A studiat Istorie, Ştinţe politice şi Sociologie la Hanovra şi Manchester. Celebru a devenit în 1999, cand a criticat expoziţia itinerantă de fotografii: “Wehrmachtaustellung”, ce prezenta fotografiile unor crime comise de Armata germană regulată, Wehrmacht. El a desoperit printre aceste fotografii unele ce nu-şi aveau locul acolo. Acestea erau prezentate fals ca şi crime făcute de germani, lucru pe care el l-a descoperit şi spus mai departe organizatorilor expoziţiei (finantata de istoricul milionar Jan Philipp Reemtsma, moştenitor al imperiului de ţigarete Reemtsma,). În speţă este vorba de 20 de fotografii care erau fals atribuite Wehrmachtului şi care de fapt prezentau de fapt victime ale NKVD-ului. Conducerea Institutului pentru Cercetări Sociale, fondat de J.-P. Reemtsma, l-a acţionat în judecată pentru defăimare şi îl suspecta de neo-nazism (?!). Lupta dintre necunoscutul Musial şi organizaţia multimilionarului Reemtsma s-a asemănat cu lupta dintre David şi Goliat. O echipă de filmare germană a ARD s-a deplasat, împreună cu Musial, la locul crimelor prezentate în cele 20 de fotografii şi a intervievat supravieţuitorii acelor timpuri. Toţi au declarat ca rudele lor ucise in acele vremuri au fost victime ale NKVD-ului si nu ale Wehrmachtului. Procesul a fost castigat de Musial şi a pus în dificultate pe organizatorii expoziţiei, pe care au trebuit să o închidă, sa verifice fotografiile şi să o conceapă altfel. Cariera lui Musial este fulgerătoare, fiind un cercetator apreciat. Intre 1999 şi 2004 a lucrat la Institutul German pentru Istorie din Varsovia, iar din 2007 lucrează ca istoric la Institutul pentru Memoria Nationala din Varşovia, fiind şi profesor de istorie la Universitatea din acelaş oraş. In anul 2001 a primit premiul Institutului Erich-und-Erna-Kronauer. Mihai Rogai: Domnule Profesor, privind retrospectiv, în perioada procesului cu organizatorii expoziţiei “Wehrmachtausstellung”, aţi avut momente de deznădejde, de deprimare, având în vedere puterea financiară şi mediatică a celor ce vă acuzau pe nedrept!? Personal, nu aş fi vrut să fiu în pielea dvs. în acea perioadă. Cât de greu v-a fost să vă dovediţi dreptatea? Bogdan Musial: În momentul în care organizatorii expoziţiei au început campania de linşaj mediatic şi au asmuţit avocaţii impotriva mea am fost şocat. Mi-am revenit totuşi repede, pentru că aveam totul de pierdut. Am înteles cum organizatorii expoziţiei instrumentalizează dreptatea în scopuri personale şi pentru discreditarea criticilor. Şi au fost surprinşi, la rândul lor, când şi eu i-am dat în judecată şi am mai şi câştigat. I-am forţat să-şi retragă acuzaţiile false împotriva mea. Mai târziu au trebuit chiar să-şi ceară scuze. A fost şi pentru ei un şoc, iar pentru mine o învăţătură pentru toată viaţa. Apropo, când organizatorii au asmuţit avocaţii împotriva mea, am avut imediat suspiciunea că nu e vorba numai de 20 de fotografii care se aflau unde nu trebuie, ci de ceva mai mult. Mai târziu am privit şi mai atent pozele expuse şi am găsit falsuri şi manipulari în ele. Şi am mai înţeles ceva: cu falsificatorii nu poţi discuta raţional. M.R.: Domnule Profesor, în cartea dumneavoastra „Kampfplatz Deutschland – Stalins Kriegspläne gegen den Westen“ („Câmpul de luptă Germania – Planurile de război ale lui Stalin împotriva vestului Europei“), folosind ca surse ultimile descoperiri din arhivele moscovite, la care aţi avut acces, susţineţi pe de-o parte că Hitler n-ar fi dus un razboi preventiv contra URSS, ci un razboi de agresiune, iar pe de altă parte că Stalin se pregătea de un razboi total în vest. Scrieţi că Stalin încă din 1930 a ordonat mareşalului Mihail Tukacevski să elaboreze un plan masiv de distrugere a democraţiilor vest-europene care prevedea aruncarea în luptă a 50.000 de tancuri şi 40.000 de avioane, ca şi folosirea masivă a mijloaceleor chimice. Acest plan era încă în plină desfăsurare în vara anului 1940. Cu toate acestea scrieţi că Hitler nu avea cunostinţă de el şi a atacat URSS pentru cuceriri teritoriale şi nu ca o masură preventivă, prin care să dejoace planurile de expansiune ale lui Stalin. Totuşi, este cunoscut faptul că, deşi Bucovina şi Ţinutul Herţei nu figurau în Actul Adiţional din Pactul Ribentropp-Molotov ca regiuni cedate URSS-ului, Stalin a ocupat aceste teritorii împreună cu orasul Cernăuţi, informând partea germană deabia la 24 iunie 1940 despre acest lucru. Ocuparea Basarabiei, Ţinutului Herţei si Bucovinei a început la 28 iulie 1940, iar numai intervenţia energica şi protestul părţii germane, în speţă a lui Hitler şi Ribentropp, prin ambasadorul german la Moscova, Schulenburg, a făcut ca ruşii să nu ocupe şi sudul Bucovinei. B.M.: În anul 1940, deşi făcea pregătiri masive de război încă din 1930, URSS nu era totuşi pregatită pentru razboiul în vest. Războiul de scurtă durată împotriva Finlandei i-a arătat clar lui Stalin că Armata Roşie trebuia neapărat modernizată. Anul 1940 a reprezentat a doua etapă a acestui plan, o etapă de modernizare a industriei grele şi de război. Şi toate acestea s-au facut cu ajutorul livrărilor germane de maşini şi echipament industrial de înaltă şi modernă tehnologie. Asta nu a însemnat, pe de altă parte, că Stalin a renunţat câtuşi de puţin la politica de expansiune împotriva ţărilor mici şi slabe. Când ocazia se ivea, nu o lasa să-i scape, cum a fost în cazul ocupării teritoriilor româneşti din 1940. Marele război contra Germaniei, după planurile sovietice din 1940 şi din prima jumătate a anului 1941, trebuia să aibe loc în 1943. M.R.: Mulţi istorici consideră că, datorită acestui fapt, lui Hitler i-a fost clar că nu se poate avea încredere în Stalin, el nerespectând înţelegerile cu partea germană. Hitler a ordonat astfel elaborarea planului Barbarossa în iulie 1940, deci imediat după nerespectarea actului aditional al acordului Ribentropp-Molotov de către ruşi. Cum explicaţi această situaţie, care contrazice teza dumneavoastră a războiului de agresiune german? B.M.: Hitler nu avea încredere în Stalin, şi pe bună dreptate! Totuşi el subestima total industria de armament sovietică şi Armata Roşie. Era convins că armata sovietica este slab pregatită şi, în consecinţă, uşor de distrus. În mod paradoxal, chiar germanii prin livrările de maşini şi echipament industrial modern au ajutat pe Stalin să modernizeze industria de război. Ca exemplu dăm numai uzinile unde se fabricau celebrele tancuri T 34, care erau echipate cu maşini-unelte şi echipamente germane de înaltă calitate. Şi în alte domenii era la fel, Hitler şi germanii ajuntându-l pe Stalin să înarmeze URSS-ul. Astfel nu poate fi vorba de un război preventiv împotriva sovieticilor, pentru că Hitler nu avea cunoştinţă de planurile lor şi nu se simţea deloc ameninţat. Aceasta reiese şi din declaraţiile lui Hitler însuşi. M.R.: În România există o glumă care spune că la 100 de ani de la terminarea celui de-al doilea Război Mondial un elev căuta în dicţionar să afle cine a fost Hitler. Şi iată ce a găsit: “Hitler, mic terorist pe vremea lui Stalin”. B.M.: Gluma aceasta este şi în Polonia şi Rusia foarte populară. Adevărat, Stalin şi comuniştii sovietici au mai multi oameni pe conştiinţă decât Hitler şi naţional-socialiştii. Cifrele vorbesc de la sine. M.R.: Domnule profesor, de ce, la mai bine de 65 de ani de la terminarea celui de-al doilea Război Mondial, încă se mai judecă cu două măsuri crimele comise de germani şi cele comise de sovietici? Aproape că încă mai este un subiect tabu, să vorbeşti despre crimele comise de sovietici. B.M.: Aceasta ţine de mai mulţi factori. După 1945 aliaţii vestici au trecut sub tăcere crimele în masă comise de “aliaţii” sovietici, este lesne de înteles pentru oricine de ce. Pe de altă parte, comuniştii şi alţi politicieni de stânga din vest, sustinuţi masiv şi, uneori, chiar coordonaţi de sovietici, au facut o bună propagandă prosovietică. Până în zilele noastre dăinuieşte teza genezei celui de-al Doilea Război Mondial formulată personal de Stalin în 1948. Cei care repeta şi apară această teză, nu stiu că autorul ei este chiar Stalin, pentru că el nu si-a declarat oficial paternitatea ei. De asemenea să nu uităm că arhivele sovietice de-abia din 1990 pot fi parţial consultate. Pe deasupra mai avem şi Holocaustul, care domină de zeci de ani discuţiile despre cel de-al Doilea Război Mondial. Şi Holocaustul a fost comis de germani. M.R.: Domnule profesor, în cea mai recentă carte a dvs., “Stalins Beutezug. Die Plunderung Deutschlands und der Aufstieg der Sowjetunion zur Weltmacht” („Prada lui Stalin. Jefuirea Germaniei şi ascensiunea URSS ca Putere Mondială“, Editura Propyläen, Berlin, 2010), faceţi o afirmaţie inedită: jefuirea ţărilor ocupate de sovietici în Europa Centrală şi de Est şi demontarea fabricilor din aceste ţări, a început în România!! Sânteţi unul dintre puţinii istorici care au acces la arhivele PCUS şi ale Politbiuro-ului de la Moscova. Ce puteţi spune în acest context cititorilor români ai revistei “Istorie şi civilizaţie”? B.M.: Cu demontarea şi transportul “prăzii de război”, asa era denumit în limbaj tehnic, intern, jaful, au început sovieticii în iunie 1944 în România. Deja în mai 1944 trupele sovietice ocupaseră regiuni din nord-estul României (care până în august 1944 luptase de partea Germaniei contra URSS). Dupa 23 august România schimbă aliatul şi declară război Germaniei. La 12 septembrie 1944 România semnează Armistitiul cu URSS şi luptă alături de sovietici contra germanilor. Cu toate acestea, chiar şi după semnarea Armistiţiului, sovieticii se comportă în România ca într-o ţară ocupată: demontează toate echipamentele industriale care considerau că aveau importanţă pentru ei şi le transportă în URSS. La 28 mai 1944, ca urmare a deciziei GKO (Comitetul de Stat pentru Apărare) nr. 5964, Stalin impune conducerii Frontului 2 Ucrainean, care ocupase regiuni din nord-estul României, alcătuirea unei liste cu fabricile româneşti care trebuiau demontate şi duse în URSS1. La începutul lui iunie 1944 lista a fost prezentată SNK (Comitetul Comisarilor Poporului), care a ordonat demonatrea şi transportarea în URSS a 14 intreprinderi româneşti. 2 Pâna la 26 august 1945 comandourile sovietice de pradă au demontat 33 de intreprinderi româneşti. Printre acestea se aflau: 3 distilerii, 2 fabrici de bere, 3 fabrici de mobilă, 2 fabrici de cherestea, 2 fabrici de zahăr, mori, 3 centrale electrice, 2 fabrici de baterii, tăbăcării, o fabrica de amidon, etc. 3 După semnarea Armistiţiului de la 12 septembrie 1944, comandourile sovietice de pradă îşi continuă actiunea în România, având acum centrul de greutate în industria româna de petrol şi gaze. Până la 16 noiembrie 1944 sovieticii demontează 27.000 de tone de conducte petroliere. În această zi, Biroul Operativ al Comitetului de Stat pentru Apărare (GKO) 4 hotărăşte, luând în considerare propunearea lui Stalin, să demonteze în continuare conducte şi echipament de forare din România.5 Câteava zile mai târziu, la 23 noiembrie, Stalin ordona demontarea şi transportul în URSS al rafinariei “Astra Româna”, precum şi conductele de petrol ale intreprinderii “Creditul Minier”.6 Trebuiau să fie demontate şi transportate în URSS 31.000 de tone de conducte de petrol. La 6 ianuarie 1945 Stalin semnează decizia prin care se repartizau aceste conducte la intreprinderi din URSS.7 Comandourile sovietice de pradă au demontat în total 240 km de conducte petroliere. De asemenea, au fost confiscate cantităţi mari de grâu şi carne şi trimise în URSS. 8 Oricum trupele Armatei Roşii, fie că erau în România sau în alte ţări “eliberate”, de exemplu Polonia, erau hrănite de populaţiile autohtone.9 Înalţi ofiţeri şi funcţionari de stat, ca de altfel şi simpli soldaţi, au arătat un interes deosebit pentru obiecte casnice şi de valoare româneşti. În noiembrie 1944 se aflau în depozitele Frontului 2 Ucrainean 300 vagoane cu mobilă, obiecte de muzeu şi alte lucruri de valoare. Câte alte vagoane cu obiecte de valoare furate au “organizat” şi trimis în URSS ofiţerii sovietici şi înalţii funcţionari de stat şi partid pentru folosul personal, nu mai poate stabili nimeni. Stalin însă, când i-a fost comunicat acest lucru, a criticat aspru situaţia.10 Totuşi cea mai importantă pradă de război în România au fost produsele petroliere. În octombrie 1944 s-a constituit Departamentul pentru utilizarea produselor petroliere în România, care trebuia să urmarească cu precizie militară jefuirea industriei petroliere româneşti.11 De exemplu, Stalin, în calitate de Preşedinte al GKO (Comitetul de Stat pentru Apărare), ordona Departamentului pentru utilizarea produselor petroliere în România să “asigure” livrarea a 610.000 tone de produse petroliere româneşti către URSS.12 Până la 1 iulie 1945 URSS a primit din România 2,022 milioane tone de produse petroliere, în cea mai mare parte benzina.13 Industria română, în afară de cea petrolieră, era relativ slab dezvoltată, asă că echipamentele industriale româneşti nu prezentau o atracţie foarte mare pentru partea sovietică. Asta reiese dintr-un exemplu din industria metalelor neferoase. În octombrie 1944 sovieticii ocupă oraşul Baia Mare din Transilvania, centrul industriei neferoase româneşti, cu mine de plumb, cupru, aur şi argint. Conducerea Armatei 40 sovietice lasă toate fabricile să functioneze, dar cere o listă cu producţia de metale rare. Până în decembrie 1944 sovieticii au trimis în URSS 185,2 kg aur şi 2050 kg argint, alte 194,8 kg aur şi 2350 kg argint erau pregătite pentru transport. Înainte de asta, în noiembrie 1944, Comisariatul poporului pentru industria metalelor neferoase a trimis o grupă de ingineri la faţa locului, care sa evalueze dacă ar fi utilă o eventuală demontare şi trimitere a echipamentelor industriale romanesti în URSS. Această comisie a stabilit că o asemenea operatiune nu e necesară, şi că mai rentabil ar fi să se continue exploatarea zăcămintelor din România.14 La data 16 iunie 1945, comisarul poporului pentru Industria neferoasă, Lomako, îi declara comisarului adjunct pentru Comertul Exterior, Krutikov, că industria metalelor neferoase în România este subdezvoltată astfel încât a decis să fie folosite instalatiile existente în continuare pentru exploatarea metalelor rare la faţa locului, prin societăţi mixte româno-sovietice. Aceste societăţi mixte trebuie să preia minele şi fabricile din regiune.15 În asemenea intreprinderi, partea sovietică se alegea întotdeauna cu profitul, iar partea română cu cheltuielile. Ceva mai târziu România a rămas neafectată de alte demontări, dar a trebuit totuşi să plăteasca cele 300 milioane de dolari ca despăgubiri de război. M.R.: Vă multumesc şi vă doresc mult succes în conntinuare! 1 Decizia Comitetului de Stat pentru Apărare nr. 5964, din 28.05.1944, semnată de Stalin: RGASPI, f. 644, op. 1, d. 257, Bl. 121-124; Mikojan şi Hrulev pentru Molotow, 24.06.1944; RGASPI, f.84, op. 1. d. 94, Bl. 32 2 Decizia SNK (Comitetul Comisarilor Poporului) din 04.06.1944 despre demontarea si transportul echipamentelor tehnice din intreprinderile româneşti, RGASPI, f. 84, op. 1, d. 94, Bl. 33-35 3 Mikojan şi Hrulev pentru Stalin, 25.08.1944, RGASPI, f. 84, op. 1, d. 94, Bl. 37-39 4 Biroul Operativ al Comitetului de Stat pentru Aparare a luat fiinţă la 08.12.1942. El avea ca sarcină să controleze si să coordoneze Industria de razboi ca si comisariatele populare pentru căile ferate, electricitate, metalurgie, petrol, extractia de cărbuni, etc. Biroul Operativ era format din urmatorii: Molotov, Beria, Malenkov, şi Mikoian. Decizia GKO nr. 2615 despre Biroul Operativ din 08.12.1942, semnată de Stalin: RGASPI, f. 644, op.1, d. 72, Bl. 165 f. În cadrul Biroului Operativ s-a mai hotarar formarea de comisii pentru fiecare domeniu al industriei de război în parte 5 Protocolul de şedintă nr. 51 al Biroului Operativ al GKO din 16.11.1945, Punctul I şi II: RGASPI, f. 644, op. 3, d. 4, Bl. 55-57 6 Decizia GKO nr. 6991 din 23.11.1944, semnată de Stalin: RGASPI, f 644, op. 1 , d. 335, Bl. 1 f. 7 Decizia GKO nr. 7273 din 06.01.1944, semnată de Stalin, RGASPI, f 644, op.2, d. 429, Bl. 62-64 8 Mikoian şi Hrulev pentru Stalin, la 14.07.1945: RGASPI, f. 84, op. 1, d 96, Bl.87, Decizia GKO nr- 7297 din 11.01.1945, semnată de Molotov.: RGASPI, f. 644, op. 2, d. 429, Bl. 190. Era vorba despre trimiterea a 25.000 tone de grâu. 9Mikojan, Bulganin şi Hrulew pentru Stalin despre livrări de carne şi alte alimente din Ungaria şi România pentru necesarul trupei , Scrisoare din 15.12.1944: RGASPI, f. 644, op. 2, d. 425, Bl. 74 f.; Decizia GKO nr. 7158 din 16.12.1944 despre necesarul de carne şi slte alimente pentru trupele Armatei Rosii din Ungaria şi România, semnat de Stalin: Bl. 70-72; Înţelegerea de la 04.08.1944 dintre PKWN si guvernul URSS in privinta întrebărilor financiare şi economice în legătură cu staţionarea armatei sovietica pe teritoriul Poloniei,publicat în: Armia Radziecka w Polsce 1944-1956. Dokumenty i materiały, hrsg. von Mariusz Lesław Krogulski, Warszawa 2003, S. 10-13 10 Decizia GKO nr. 7054 despre folosirea în mod ilegal a prăzii de război, 01.12.1944, semnată de Stalin: RGASPI, f. 644, op. 1, d. 339, Bl. 119-1924. 11 Foaie, Politica şi bilanţul demontărilor sovietice, Pag. 43. 12 Decizia GKO nr. 7937 despre trimiterea de produse petroliere din România în trimestrul II şi în aprilie 1945 din 29.03.1945, semnată de Stalin: RGASPI, f. 644, op. 1, d. 383, Bl. 83-84. 13 Mikojan und Chrulew an Stalin, 14.07.1945: RGASPI, f. 84, op. 1, d. 96, Bl. 87 14 Raport despre industria minieră din regiunea Baia Mare, scris de inginerul E. Merenkov şi altii la 30.12.1944: RGAE, f. 9022, op. 1, d. 238, Bl. 19-8, Lomako pentru Berija decembrie 1944 (ziua nu poate fi citita): Bl. 6 15 Lomako, Comisar al poporului pentru Industria Metalelor Neferoase, pentru A. D. Krutikov, comisar adjunct pentru Comerţ Exterior 16.06.1945: RGAE, f. 9022, op. 1, d. 238, Bl. 109 f Epilog Aş adauga că, după cele prezentate de domnul Musial, în comparaţie cu comportamentul sovieticilor în România, trecerea barbarilor în vechime peste teritoriul ţării noastre mi se pare acum ca vizita unor turişti civilizaţi şi manieraţi. Deoarece domnul profesor avea o părere foarte bună despre România, mai ales că la invazia germano-sovietică din 1939 ţara noastră a permis trecerea guvernului şi a refugiaţilor polonezi pe la noi, am avut reţinerea să-i povestesc despre guvernele noastre «generoase» de care avem parte de 21 de ani încoace, care nu cer nici un fel de despăgubiri pentru deportarea la muncă silnică în Siberia a sutelor de mii de români basarabeni, a saşilor şi svabilor transilvăneni, a 150.000 de soldaţi români luaţi prizonieri fără luptă după 23 august 1944, nu cer nici tezaurul şi arhiva României aflate «în siguranţă» de aproape 100 de ani la Moscova, nu cer despăgubiri nici măcar pentru faptul că am platit, prin jaful de proporţii nemaiîntâlnite, probabil de vre-o 10 ori cuantumul despăgubirilor stabilit prin Armistiţiul de la 12 septembrie 1944. Nu, alte guverne ale altor ţări fac asta, guvernele noastre nu, au alte priorităţi. Mai mult, generozitatea lor nu se opreşte aici, trebuie numai să ceri si ţi se dă, contra comision sau nu. Astfel, despăgubim companiile suedeze pentru naţionalizările făcute de guvernele comuniste, dăm bani pe fregatele expirate ale altora, cumpărăm avioane de vânătoare a căror modernizare costă mai mult decat avioanele însăsi, petrolul nostru, care altă dată a creat bucurii lui Hitler şi Stalin, acum îi bucură pe austrieci, etc. Văzând că am ramas bouche bée aflând cât de bine este informat despre jaful sovieticilor în ţara noastră, domnul Bogdan Musial mi-a promis că îmi va da pentru cititorii revistei şi câteva copii dupa actele oficiale ale Kremlinului, menţionate în subsolul interviului, care confirmă în scris dezastrul “operat” de “aliaţii” sovietici în România. Dacă o va face, le vom prezenta în paginile revistei. Mihai Rogai

Celebritati cu origini in Romania

Celebritati cu origini in Romania



Inginerul Mihai Rogai împărtăşeşte de aproape două decenii drama emigranţilor români. Fără a fi însă un rătăcitor, Mihai a ajuns un pribeag. Din fericire nu unul politic, ci economic, care-şi permite măcar o dată pe an să-şi potolească dorul de ţară. Un pribeag care nu-şi uită rădăcinile şi ale cărui vise se petrec întotdeauna în România.De departe, din Germania, Mihai Rogai continuă să fie român şi înţelege să-şi apere după puterile sale obârşia şi vatra.După ce a răscolit bibliotecile europene, Mihai Rogai ne supune atenţiei zeci de celebrităţi mondiale care au ascendenţă românească, cum ar fi: Maica Tereza, Winona Ryder sau actorul Adrian Zmed, celebrul muzician şi interpret Art Garfunkel, Édouard de Max, unul dintre cei patru actori români societari ai Comediei Franceze (alături de Jean Yonnel, Elisabeth Nizan – născută Elisabeta Şăineanu şi Maria Ventura) sau violonistul, compozitorul şi dirijorul de muzică de film Carli Elinor, care a compus şi compilat muzica la varianta originală a filmului lui Charles Chaplin „Goana după aur”, Petre Cristea, câştigător al Raliului Monte-Carlo şi Henri Negresco, cel care a construit celebrul hotel Negresco de pe Riviera Franceză.De fapt, cartea lui Mihai Rogai este o pledoarie pro-România. Demonstrează că România poate sta mândră alături de celelalte mari puteri culturale ale lumii, că nu suntem cu nimic mai prejos decât ceilalţi europeni.

Florian Bichir - Senior editor "Evenimentul Zilei"

Detaliile cartii:
Autor: Mihai Rogai
Editura: Sigma
Anul aparitiei: 2009
Pagini continute: 126

http://www.editurasigma.ro/R/P-carte/carte_id-4195/t-Celebritati-cu-origini-in-Romania

Celebrităti cu ascendenţa românească sau cu ascendenţi din Romania - Dritte Teil

Josef Posipal, cetaţean român campion mondial la fotbal !

Desi România a clacat la ultimul campionat european de fotbal din Austria şi Elveţia in fata rezervelor Olandei, puţini ştiu că avem un sas din România, cetăţean român şi german, campion mondial cu echipa Germaniei in 1954, tot in Elveţia !
Josef “Jupp” Posipal s-a născut la Lugoj la 20 iunie 1927, tata: Peter Posipal, mama: Anna Maria Hillier.
Dupa ce a terminat liceul la Lugoj, vine in Germania la vârsta de numai 16 ani ca sa inveţe meseria de lăcătus la o oţelarie din Hanovra. Cariera de fotbalist a inceput-o la clubul TSV Badenstedt in 1943.
Curând dupa terminarea celui de-al doilea razboi mondial ii parvine o scrisoare de la mama rămasa in Lugoj in care aceasta, cu durere in suflet, il roagă să rămana in Germania şi să nu se mai intoarca acasă in România deoarece foarte mulţi saşi sânt deportaţi la munca silnică in lagare din URSS. Din pacate nu şi-a mai văzut mama niciodata.
A făcut parte din echipa de aur a Germaniei (fundaş dreapta) care a cucerit titlul mondial in fata Ungariei la Berna in 1954. Culmea este ca adversarul sau din finala contra Ungariei a fost alt lugojean, colegul sau de scoala, atacantul maghiar Zoltan Czibor!

Echipa care a evoluat in finala campionatului mondial din 1954, Berna:

Germania: Turek - Posipal, Kohlmeyer - Eckel, Liebrich, Mai - Rahn, Morlock, Ottmar Walter, Fritz Walter, Schäfer
Germania - Ungaria 3:2 (2:2)
Spectatori: 64'000
Goluri: Rahn 2, Morlock - Puskas, Czibor
Meci pentru locul 3: Austria - Uruguai 3:1 (1:1)

A adunat 32 de selectii in primul 11 al Germaniei.
In final, caracterizarea facută lui Posipal de un alt mare fotbalist al Germaniei, Uwe Seeler: “Jupp Posipal a fost un exemplu de fair-play şi de calitate omeneasca, mult in afara sportului”.


Peter Maffay, in România cvasi-necunoscut, in Germania superstar de muzica rock!

Dacă in ţara natală nu-l cunoaste nimeni, in Germania nu cred că este cineva să nu-l cunoasca.
S-a născut la 30 august 1949 la Brasov. In anul 1963 părintii emigreaza in Germania de vest.
Cantecul “Du” este inceputul unei cariere fara egal in muzica rock germana (1970) şi s-a vândut in milioane de exemplare.
Este şi actor, a jucat rolul principal in filmul “Joker” alături de Armin Müller-Stahl, Michael York si Elliot Gould (1986) şi in filmul “Prizonieri in Yemen” (1999).
A fost invitat de trupa “Rolling Stones” (1982), sa cante in deschidera concertelor lor şi a facut-o in 6 concerte in faţa a peste 500.000 de spectatori.
Cu albumul “Steppenwolf" si single-ul "So bist Du" (multe săptămani nr. 1 in topurile germane), a scris istorie in muzica rock germana (1979).
Astazi locuieste impreuna cu familia pe insula spaniola Mallorca. La ferma sa din Mallorca a construit o tabara de vacanta pentru copii sarmani şi traumatizati din toata lumea unde aceştia işi pot petrece vacante de 2 saptamani gratis.
Este activ in plan social in Miscarea pentru pace iar in anul 1996 a primit cea mai inalta distinctie germana, Crucea pentru merite deosebite (Bundesverdienstkreuz).


Winona Ryder are origine româna !


Si asta nu pentru ca a fost surprinsă de camerele de supraveghere ale unui boutique şic din Beverly Hills in timp ce ascundea imbracaminte in valoare de 5000 dolari intr-o sacosă cu lucruri platite, fiind apoi şi arestată pentru furt, asa cum imi spunea, in glumă, facand haz de necaz, prietenul meu Jens Peter Müller (şvab bănătean) din Tübingen de la care deţin informatia, ci pentru că chiar are bunici romani !
Winona Ryder, (pe numele adevarat: Winona Laura Horowitz) este născuta la 29 octombrie 1971 in localitatea Winona (dupa care părintii i-au dat şi numele), statul Minesota. Mama, Cindy Horowitz, de origine română (nascuta Istas – din parinti emigranţi români), tata, Michael Horowitz, din parinti evrei din Rusia. Numele de familie original al lui Michael Horowitz a fost Tomschin, dar la servicul de imigrare din Ellis Island parintii lui au fost inregistraţi greşit ca fiind Horowitz.
Daca ne gandim ca “organul” de imigraţie American a reuşit sa facă din Tomschin – Horowitz, atunci putem face supoziţia ca de fapt pe bunicii Winonei ar fi putut sa-i cheme nu Istas, ci Ispas, un nume frecvent in România. Se pare ca pe vremea aceea nici in America “organele” nu au facut exces de scolarizare.
Cariera ei a inceput in 1985 cand s-a prezentat la o preselecţie pentru filmul Desert Bloom al regizorului şi scenaristului David Seltzer. Deşi nu a fost aleasă pentru rol, David Seltzer a remarcat-o totuşi şi a distribuit-o in urmatorul lui film, Lucas (1986). Dar cariera in cinematografie i-a aparut la orizont incepand cu urmatorul film: Square Dance (1987), despre rolul ei ziarul “Los Angeles Times” scriind că a avut “un debut remarcabil”.
A jucat in filme conduse de regizori celbri, precum Martin Scorsese (The Age of Innocence, 1993) sau Francis Ford Coppola (Bram Stoker´s Dracula, 1992).
A fost logodită 3 ani cu actorul Johnny Depp (intre 1990 si 1993), Depp desparţindu-se in final de ea şi căsătoridu-se cu Vanessa Paradis.
Winona este o actriţa foarte bine cotata la Hollywood. Ultimul ei film se cheamă The private Lives of Pippa Lee, in regia Rebeccai Miller şi va rula incepand cu anul 2009 pe marile ecrane.

Alexandra-Maria Lara, o actriţa foarte apreciata in Germania

Este nascută in familia actorului Valentin Plătăreanu (Maria Lara fiind numele ce şi l-a luat pentru aşi usura cariera), la 12 noiembrie 1978 in Bucuresti. Pe cand ea avea numai 4 ani şi jumătate, familia Plătăreanu se stabileste in Germania, tatăl deschizand o şcoala de teatru in cartierul berlinez Charlottenburg, unde ea a şi studiat intre 1997 şi 2000. Roluri primise inca de pe bancile scolii de teatru in show-uri sau in filmul “Povestea lui Bubi Scholz” (Bubi Scholz Story). Dar piatra de hotar a carierei a fost rolul din filmul “Der Untergang” despre ultimele clipe ale dictatorului Adolf Hitler, rol pentru care a primit o nominalizare la Oscar.
Alt rol memorabil este al Mariei Walewska din filmul european in 4 parti “Napoleon”, unde a jucat alături de Christian Clavier, Gérard Depardieu, şi Isabella Rosselini.
Momentan este una din cele mai apreciate tinere acriţe din Germania.

Mihai Rogai

(va urma)

Celebrităti cu ascendenţa românească sau cu ascendenţi din Romania - part two

Jean Negulesco

Un craiovean care are steaua lui pe bulevardul celebrităţilor din Hollywood, Walk of Fame, alături de ceilalti monştri sacri ai filmului.
Regizor, scenarist, pictor, asistent de regie, asistent de productie, actor, gigolo, decorator, desenator , caricaturist şi spălator de vase sânt numai cateva din meseriile exercitate in cei 93 de ani de viată.
S-a născut la 26 februarie 1900 la Craiova şi a avut o fire aventuroasă şi galantă (ultima imprimată de cele 4 surori cu care a crescut, el fiind singurul mascul). La 12 ani a plecat să-şi caute norocul in lume. A incercat la Viena, dar i-a plăcut mai mult Parisul, unde, având talent la desen, a intrat in contact cu marii pictori ai epocii: H. Matisse, A. Modigliani, ş.a.
In 1919 il găsim ca pictor stabilit la Bucuresti.
In 1927 are prima expozitie de pictură in America (New York), un suces, iar din anul 1932 lucreaza ca decorator şi desenator la studiourile Paramount din Hollywood. De acum inainte, cariera lui Negulesco este fulminanta, ajungand in final un regizor sacru la Hollywood. A regizat filme cu:

Peter Lorre (The Mask of Dimitrios, 1944)
Joan Crawford, John Garfield (Humoresque, 1946)
Clifton Web, Barbara Stanwyck (Titanic, 1953)
Marilyn Monroe, Lauren Bacall (How to marry a millionaire, 1953)
Maurice Chevalier, Angie Dickinson (Jessica, 1962) si multi altii.

Pentru filmul Johnny Belinda detine recordul nominalizarilor de Oscar (12 !) pentru un film ! Din pacate , l-a primit numai Jane Wyman pentru “cea mai buna actriţa”.

Moare la 18 iulie 1993 la Marbella, Spania, unde se stabilise după ce şi-a incheiat cariera.


Cédric Pioline


Campion de tenis francez (o-român), născut la Neully/Seine, in regiunea pariziana la 15 iunie 1969, finalist la US Open in 1993 şi Wimbledon 1997, locul 9 in clasamentul mondial ATP in 1994. La 37 de ani, in 2007, este numit coordinator si antrenor sef al FFT (Federatia Franceza de Tenis).
Cu asa gene, dintr-un tata atlet francez si o mama românca (Adriana), componenta a lotului naţional de volei, ce putea sa iasa altceva decat un mare campion !




Edward G. Robinson


O viaţă ca intr-un film Hollywoodian ! Probabil ca dacă ar fi scris scenariul propriei vieţi, ar fi fost (la vremea respectiva, pentru că in timpul nostru orice exagerare e binevenită, agenţi James Bond sar din avion fara parasută şi ajung teferi pe pamant,etc) considerat exagerat şi ireal. Dintr-un cartier bucurestean nu prea grozav, superstar la Hollywood ! Cine nu şi-ar dori o asemenea cariera ?!

A fost o figura sacra a Holywoodului, care a jucat cu toţi marii actori ai generaţiei lui şi nu numai. Cititorii mai in varstă işi aduc aminte poate de rolurile lui celebre de gangster din timpul filmelor alb-negru (ex.: “Gangsteri in Key Largo” alaturi de H. Bogart si L. Bacall),
Vorbea cursiv şapte limbi printre care, bineinţeles, şi româna.
Născut la 12 decembrie 1893 la Bucuresti (Dudesti) intr-o familie de evrei români, pe numele adevarat Emmanuel Goldenberg.

Pe când avea vârsta de 10 ani parinţii au emigrat in SUA, la New-York. Deşi i se prevazuse o cariera ca rabin sau avocat, s-a simţit atras foarte mult de teatru, primind o bursa la Academia Americana de Arta Dramatica. In 1913 şi-a schimbat numele pentru a-şi usura accesul la o carieră fabuloasa (G. provine de la Goldenberg).

Este considerat cel mai mare actor american (a jucat in peste 100 de filme) care nu a primit Oscar-ul in timpul vieţii !
Era şi un mare colecţionar de arta, la moartea sa, in 1973, a ramas in urma lui o avere de 2,5 milioane dolari (la vremea aceea 2,5 milioane dolari erau ca acum 250 de milioane de dolari, poate şi mai mult), in cea mai mare parte formata din opere rare de arta.

In anul 1973 a primit Oscar-ul, postum, ca o recunoştinta adusa intregii cariere.

Filme:
Soylent Green (1973), Neither by Day nor Night (1972) , The Old Man Who Cried Wolf (1970) , The Biggest Bundle of Them All (1968)Mackenna´s Gold (1969), The Cincinnati Kid (1965), Key Largo (1948), Double Indemnity (1944), Little Caesar (1930), The Widow from Chicago (1930), etc


Dustin Hoffmann


Numele cred că nu mai are nevoie de nici o prezentare. Ceea ce se ştie mai puţin, este faptul ca este nascut din parinti evrei din România şi Rusia. Intrebat de o reportera americana, Abigail Pogrebin, ce naţionalitate are raspunde : american din parinţi americani. Reportera nu se lasa şi il intreabă ce fel de american este. La care marele actor raspunde mai in glumă mai in serios: "And particularly, I am a Russian, Romanian Jew. I love herring and vodka; I feel it comes from something in my DNA. I do love these things“ (Sânt un evreu ruso-român. Imi plac heringii şi vodca, simt ca asta imi vine de la genele mele ADN. Chiar imi plac chestiile astea) – dupa cartea Stars of David, 2007, de Abigail Pogrebin.
Dustin Hoffmann, unul din cei mai mari actori din toate timpurile, s-a nascut la 8 august 1937 la Los Angeles, ca al doilea copil al lui Harry si a Lilianei Hoffman.


(va urma)

Mihai Rogai