sâmbătă, 16 aprilie 2011

“Jefuirea ţărilor ocupate de sovietici în Europa Centrală şi de Est şi demontarea fabricilor din aceste ţări a început în iunie 1944 în România!!”

Interviu cu reputatul istoric Bogdan Musial “Jefuirea ţărilor ocupate de sovietici în Europa Centrală şi de Est şi demontarea fabricilor din aceste ţări a început în iunie 1944 în România!!" Istoricul Bogdan Musial este un nume de referinţă în cercurile istoriografice din Germania şi Polonia. Cu cele 5 cărţi apărute în Germania, cu subiecte din cele mai sensibile din timpul celui de-al doilea război mondial, se numără printre cei mai apreciaţi specialişti în domeniu. S-a născut în Polonia, în mica localitate Dabrowa-Tarnowska, în 1960. A lucrat ca miner în Katovice din 1978 şi pâna în 1984, când fost dat afară din serviciu din cauza apartenenţei la Sindicatul Solidaritatea. În 1985 a reuşit să se refugieze în Republica Federală Germania, unde a primit azil politic. A studiat Istorie, Ştinţe politice şi Sociologie la Hanovra şi Manchester. Celebru a devenit în 1999, cand a criticat expoziţia itinerantă de fotografii: “Wehrmachtaustellung”, ce prezenta fotografiile unor crime comise de Armata germană regulată, Wehrmacht. El a desoperit printre aceste fotografii unele ce nu-şi aveau locul acolo. Acestea erau prezentate fals ca şi crime făcute de germani, lucru pe care el l-a descoperit şi spus mai departe organizatorilor expoziţiei (finantata de istoricul milionar Jan Philipp Reemtsma, moştenitor al imperiului de ţigarete Reemtsma,). În speţă este vorba de 20 de fotografii care erau fals atribuite Wehrmachtului şi care de fapt prezentau de fapt victime ale NKVD-ului. Conducerea Institutului pentru Cercetări Sociale, fondat de J.-P. Reemtsma, l-a acţionat în judecată pentru defăimare şi îl suspecta de neo-nazism (?!). Lupta dintre necunoscutul Musial şi organizaţia multimilionarului Reemtsma s-a asemănat cu lupta dintre David şi Goliat. O echipă de filmare germană a ARD s-a deplasat, împreună cu Musial, la locul crimelor prezentate în cele 20 de fotografii şi a intervievat supravieţuitorii acelor timpuri. Toţi au declarat ca rudele lor ucise in acele vremuri au fost victime ale NKVD-ului si nu ale Wehrmachtului. Procesul a fost castigat de Musial şi a pus în dificultate pe organizatorii expoziţiei, pe care au trebuit să o închidă, sa verifice fotografiile şi să o conceapă altfel. Cariera lui Musial este fulgerătoare, fiind un cercetator apreciat. Intre 1999 şi 2004 a lucrat la Institutul German pentru Istorie din Varsovia, iar din 2007 lucrează ca istoric la Institutul pentru Memoria Nationala din Varşovia, fiind şi profesor de istorie la Universitatea din acelaş oraş. In anul 2001 a primit premiul Institutului Erich-und-Erna-Kronauer. Mihai Rogai: Domnule Profesor, privind retrospectiv, în perioada procesului cu organizatorii expoziţiei “Wehrmachtausstellung”, aţi avut momente de deznădejde, de deprimare, având în vedere puterea financiară şi mediatică a celor ce vă acuzau pe nedrept!? Personal, nu aş fi vrut să fiu în pielea dvs. în acea perioadă. Cât de greu v-a fost să vă dovediţi dreptatea? Bogdan Musial: În momentul în care organizatorii expoziţiei au început campania de linşaj mediatic şi au asmuţit avocaţii impotriva mea am fost şocat. Mi-am revenit totuşi repede, pentru că aveam totul de pierdut. Am înteles cum organizatorii expoziţiei instrumentalizează dreptatea în scopuri personale şi pentru discreditarea criticilor. Şi au fost surprinşi, la rândul lor, când şi eu i-am dat în judecată şi am mai şi câştigat. I-am forţat să-şi retragă acuzaţiile false împotriva mea. Mai târziu au trebuit chiar să-şi ceară scuze. A fost şi pentru ei un şoc, iar pentru mine o învăţătură pentru toată viaţa. Apropo, când organizatorii au asmuţit avocaţii împotriva mea, am avut imediat suspiciunea că nu e vorba numai de 20 de fotografii care se aflau unde nu trebuie, ci de ceva mai mult. Mai târziu am privit şi mai atent pozele expuse şi am găsit falsuri şi manipulari în ele. Şi am mai înţeles ceva: cu falsificatorii nu poţi discuta raţional. M.R.: Domnule Profesor, în cartea dumneavoastra „Kampfplatz Deutschland – Stalins Kriegspläne gegen den Westen“ („Câmpul de luptă Germania – Planurile de război ale lui Stalin împotriva vestului Europei“), folosind ca surse ultimile descoperiri din arhivele moscovite, la care aţi avut acces, susţineţi pe de-o parte că Hitler n-ar fi dus un razboi preventiv contra URSS, ci un razboi de agresiune, iar pe de altă parte că Stalin se pregătea de un razboi total în vest. Scrieţi că Stalin încă din 1930 a ordonat mareşalului Mihail Tukacevski să elaboreze un plan masiv de distrugere a democraţiilor vest-europene care prevedea aruncarea în luptă a 50.000 de tancuri şi 40.000 de avioane, ca şi folosirea masivă a mijloaceleor chimice. Acest plan era încă în plină desfăsurare în vara anului 1940. Cu toate acestea scrieţi că Hitler nu avea cunostinţă de el şi a atacat URSS pentru cuceriri teritoriale şi nu ca o masură preventivă, prin care să dejoace planurile de expansiune ale lui Stalin. Totuşi, este cunoscut faptul că, deşi Bucovina şi Ţinutul Herţei nu figurau în Actul Adiţional din Pactul Ribentropp-Molotov ca regiuni cedate URSS-ului, Stalin a ocupat aceste teritorii împreună cu orasul Cernăuţi, informând partea germană deabia la 24 iunie 1940 despre acest lucru. Ocuparea Basarabiei, Ţinutului Herţei si Bucovinei a început la 28 iulie 1940, iar numai intervenţia energica şi protestul părţii germane, în speţă a lui Hitler şi Ribentropp, prin ambasadorul german la Moscova, Schulenburg, a făcut ca ruşii să nu ocupe şi sudul Bucovinei. B.M.: În anul 1940, deşi făcea pregătiri masive de război încă din 1930, URSS nu era totuşi pregatită pentru razboiul în vest. Războiul de scurtă durată împotriva Finlandei i-a arătat clar lui Stalin că Armata Roşie trebuia neapărat modernizată. Anul 1940 a reprezentat a doua etapă a acestui plan, o etapă de modernizare a industriei grele şi de război. Şi toate acestea s-au facut cu ajutorul livrărilor germane de maşini şi echipament industrial de înaltă şi modernă tehnologie. Asta nu a însemnat, pe de altă parte, că Stalin a renunţat câtuşi de puţin la politica de expansiune împotriva ţărilor mici şi slabe. Când ocazia se ivea, nu o lasa să-i scape, cum a fost în cazul ocupării teritoriilor româneşti din 1940. Marele război contra Germaniei, după planurile sovietice din 1940 şi din prima jumătate a anului 1941, trebuia să aibe loc în 1943. M.R.: Mulţi istorici consideră că, datorită acestui fapt, lui Hitler i-a fost clar că nu se poate avea încredere în Stalin, el nerespectând înţelegerile cu partea germană. Hitler a ordonat astfel elaborarea planului Barbarossa în iulie 1940, deci imediat după nerespectarea actului aditional al acordului Ribentropp-Molotov de către ruşi. Cum explicaţi această situaţie, care contrazice teza dumneavoastră a războiului de agresiune german? B.M.: Hitler nu avea încredere în Stalin, şi pe bună dreptate! Totuşi el subestima total industria de armament sovietică şi Armata Roşie. Era convins că armata sovietica este slab pregatită şi, în consecinţă, uşor de distrus. În mod paradoxal, chiar germanii prin livrările de maşini şi echipament industrial modern au ajutat pe Stalin să modernizeze industria de război. Ca exemplu dăm numai uzinile unde se fabricau celebrele tancuri T 34, care erau echipate cu maşini-unelte şi echipamente germane de înaltă calitate. Şi în alte domenii era la fel, Hitler şi germanii ajuntându-l pe Stalin să înarmeze URSS-ul. Astfel nu poate fi vorba de un război preventiv împotriva sovieticilor, pentru că Hitler nu avea cunoştinţă de planurile lor şi nu se simţea deloc ameninţat. Aceasta reiese şi din declaraţiile lui Hitler însuşi. M.R.: În România există o glumă care spune că la 100 de ani de la terminarea celui de-al doilea Război Mondial un elev căuta în dicţionar să afle cine a fost Hitler. Şi iată ce a găsit: “Hitler, mic terorist pe vremea lui Stalin”. B.M.: Gluma aceasta este şi în Polonia şi Rusia foarte populară. Adevărat, Stalin şi comuniştii sovietici au mai multi oameni pe conştiinţă decât Hitler şi naţional-socialiştii. Cifrele vorbesc de la sine. M.R.: Domnule profesor, de ce, la mai bine de 65 de ani de la terminarea celui de-al doilea Război Mondial, încă se mai judecă cu două măsuri crimele comise de germani şi cele comise de sovietici? Aproape că încă mai este un subiect tabu, să vorbeşti despre crimele comise de sovietici. B.M.: Aceasta ţine de mai mulţi factori. După 1945 aliaţii vestici au trecut sub tăcere crimele în masă comise de “aliaţii” sovietici, este lesne de înteles pentru oricine de ce. Pe de altă parte, comuniştii şi alţi politicieni de stânga din vest, sustinuţi masiv şi, uneori, chiar coordonaţi de sovietici, au facut o bună propagandă prosovietică. Până în zilele noastre dăinuieşte teza genezei celui de-al Doilea Război Mondial formulată personal de Stalin în 1948. Cei care repeta şi apară această teză, nu stiu că autorul ei este chiar Stalin, pentru că el nu si-a declarat oficial paternitatea ei. De asemenea să nu uităm că arhivele sovietice de-abia din 1990 pot fi parţial consultate. Pe deasupra mai avem şi Holocaustul, care domină de zeci de ani discuţiile despre cel de-al Doilea Război Mondial. Şi Holocaustul a fost comis de germani. M.R.: Domnule profesor, în cea mai recentă carte a dvs., “Stalins Beutezug. Die Plunderung Deutschlands und der Aufstieg der Sowjetunion zur Weltmacht” („Prada lui Stalin. Jefuirea Germaniei şi ascensiunea URSS ca Putere Mondială“, Editura Propyläen, Berlin, 2010), faceţi o afirmaţie inedită: jefuirea ţărilor ocupate de sovietici în Europa Centrală şi de Est şi demontarea fabricilor din aceste ţări, a început în România!! Sânteţi unul dintre puţinii istorici care au acces la arhivele PCUS şi ale Politbiuro-ului de la Moscova. Ce puteţi spune în acest context cititorilor români ai revistei “Istorie şi civilizaţie”? B.M.: Cu demontarea şi transportul “prăzii de război”, asa era denumit în limbaj tehnic, intern, jaful, au început sovieticii în iunie 1944 în România. Deja în mai 1944 trupele sovietice ocupaseră regiuni din nord-estul României (care până în august 1944 luptase de partea Germaniei contra URSS). Dupa 23 august România schimbă aliatul şi declară război Germaniei. La 12 septembrie 1944 România semnează Armistitiul cu URSS şi luptă alături de sovietici contra germanilor. Cu toate acestea, chiar şi după semnarea Armistiţiului, sovieticii se comportă în România ca într-o ţară ocupată: demontează toate echipamentele industriale care considerau că aveau importanţă pentru ei şi le transportă în URSS. La 28 mai 1944, ca urmare a deciziei GKO (Comitetul de Stat pentru Apărare) nr. 5964, Stalin impune conducerii Frontului 2 Ucrainean, care ocupase regiuni din nord-estul României, alcătuirea unei liste cu fabricile româneşti care trebuiau demontate şi duse în URSS1. La începutul lui iunie 1944 lista a fost prezentată SNK (Comitetul Comisarilor Poporului), care a ordonat demonatrea şi transportarea în URSS a 14 intreprinderi româneşti. 2 Pâna la 26 august 1945 comandourile sovietice de pradă au demontat 33 de intreprinderi româneşti. Printre acestea se aflau: 3 distilerii, 2 fabrici de bere, 3 fabrici de mobilă, 2 fabrici de cherestea, 2 fabrici de zahăr, mori, 3 centrale electrice, 2 fabrici de baterii, tăbăcării, o fabrica de amidon, etc. 3 După semnarea Armistiţiului de la 12 septembrie 1944, comandourile sovietice de pradă îşi continuă actiunea în România, având acum centrul de greutate în industria româna de petrol şi gaze. Până la 16 noiembrie 1944 sovieticii demontează 27.000 de tone de conducte petroliere. În această zi, Biroul Operativ al Comitetului de Stat pentru Apărare (GKO) 4 hotărăşte, luând în considerare propunearea lui Stalin, să demonteze în continuare conducte şi echipament de forare din România.5 Câteava zile mai târziu, la 23 noiembrie, Stalin ordona demontarea şi transportul în URSS al rafinariei “Astra Româna”, precum şi conductele de petrol ale intreprinderii “Creditul Minier”.6 Trebuiau să fie demontate şi transportate în URSS 31.000 de tone de conducte de petrol. La 6 ianuarie 1945 Stalin semnează decizia prin care se repartizau aceste conducte la intreprinderi din URSS.7 Comandourile sovietice de pradă au demontat în total 240 km de conducte petroliere. De asemenea, au fost confiscate cantităţi mari de grâu şi carne şi trimise în URSS. 8 Oricum trupele Armatei Roşii, fie că erau în România sau în alte ţări “eliberate”, de exemplu Polonia, erau hrănite de populaţiile autohtone.9 Înalţi ofiţeri şi funcţionari de stat, ca de altfel şi simpli soldaţi, au arătat un interes deosebit pentru obiecte casnice şi de valoare româneşti. În noiembrie 1944 se aflau în depozitele Frontului 2 Ucrainean 300 vagoane cu mobilă, obiecte de muzeu şi alte lucruri de valoare. Câte alte vagoane cu obiecte de valoare furate au “organizat” şi trimis în URSS ofiţerii sovietici şi înalţii funcţionari de stat şi partid pentru folosul personal, nu mai poate stabili nimeni. Stalin însă, când i-a fost comunicat acest lucru, a criticat aspru situaţia.10 Totuşi cea mai importantă pradă de război în România au fost produsele petroliere. În octombrie 1944 s-a constituit Departamentul pentru utilizarea produselor petroliere în România, care trebuia să urmarească cu precizie militară jefuirea industriei petroliere româneşti.11 De exemplu, Stalin, în calitate de Preşedinte al GKO (Comitetul de Stat pentru Apărare), ordona Departamentului pentru utilizarea produselor petroliere în România să “asigure” livrarea a 610.000 tone de produse petroliere româneşti către URSS.12 Până la 1 iulie 1945 URSS a primit din România 2,022 milioane tone de produse petroliere, în cea mai mare parte benzina.13 Industria română, în afară de cea petrolieră, era relativ slab dezvoltată, asă că echipamentele industriale româneşti nu prezentau o atracţie foarte mare pentru partea sovietică. Asta reiese dintr-un exemplu din industria metalelor neferoase. În octombrie 1944 sovieticii ocupă oraşul Baia Mare din Transilvania, centrul industriei neferoase româneşti, cu mine de plumb, cupru, aur şi argint. Conducerea Armatei 40 sovietice lasă toate fabricile să functioneze, dar cere o listă cu producţia de metale rare. Până în decembrie 1944 sovieticii au trimis în URSS 185,2 kg aur şi 2050 kg argint, alte 194,8 kg aur şi 2350 kg argint erau pregătite pentru transport. Înainte de asta, în noiembrie 1944, Comisariatul poporului pentru industria metalelor neferoase a trimis o grupă de ingineri la faţa locului, care sa evalueze dacă ar fi utilă o eventuală demontare şi trimitere a echipamentelor industriale romanesti în URSS. Această comisie a stabilit că o asemenea operatiune nu e necesară, şi că mai rentabil ar fi să se continue exploatarea zăcămintelor din România.14 La data 16 iunie 1945, comisarul poporului pentru Industria neferoasă, Lomako, îi declara comisarului adjunct pentru Comertul Exterior, Krutikov, că industria metalelor neferoase în România este subdezvoltată astfel încât a decis să fie folosite instalatiile existente în continuare pentru exploatarea metalelor rare la faţa locului, prin societăţi mixte româno-sovietice. Aceste societăţi mixte trebuie să preia minele şi fabricile din regiune.15 În asemenea intreprinderi, partea sovietică se alegea întotdeauna cu profitul, iar partea română cu cheltuielile. Ceva mai târziu România a rămas neafectată de alte demontări, dar a trebuit totuşi să plăteasca cele 300 milioane de dolari ca despăgubiri de război. M.R.: Vă multumesc şi vă doresc mult succes în conntinuare! 1 Decizia Comitetului de Stat pentru Apărare nr. 5964, din 28.05.1944, semnată de Stalin: RGASPI, f. 644, op. 1, d. 257, Bl. 121-124; Mikojan şi Hrulev pentru Molotow, 24.06.1944; RGASPI, f.84, op. 1. d. 94, Bl. 32 2 Decizia SNK (Comitetul Comisarilor Poporului) din 04.06.1944 despre demontarea si transportul echipamentelor tehnice din intreprinderile româneşti, RGASPI, f. 84, op. 1, d. 94, Bl. 33-35 3 Mikojan şi Hrulev pentru Stalin, 25.08.1944, RGASPI, f. 84, op. 1, d. 94, Bl. 37-39 4 Biroul Operativ al Comitetului de Stat pentru Aparare a luat fiinţă la 08.12.1942. El avea ca sarcină să controleze si să coordoneze Industria de razboi ca si comisariatele populare pentru căile ferate, electricitate, metalurgie, petrol, extractia de cărbuni, etc. Biroul Operativ era format din urmatorii: Molotov, Beria, Malenkov, şi Mikoian. Decizia GKO nr. 2615 despre Biroul Operativ din 08.12.1942, semnată de Stalin: RGASPI, f. 644, op.1, d. 72, Bl. 165 f. În cadrul Biroului Operativ s-a mai hotarar formarea de comisii pentru fiecare domeniu al industriei de război în parte 5 Protocolul de şedintă nr. 51 al Biroului Operativ al GKO din 16.11.1945, Punctul I şi II: RGASPI, f. 644, op. 3, d. 4, Bl. 55-57 6 Decizia GKO nr. 6991 din 23.11.1944, semnată de Stalin: RGASPI, f 644, op. 1 , d. 335, Bl. 1 f. 7 Decizia GKO nr. 7273 din 06.01.1944, semnată de Stalin, RGASPI, f 644, op.2, d. 429, Bl. 62-64 8 Mikoian şi Hrulev pentru Stalin, la 14.07.1945: RGASPI, f. 84, op. 1, d 96, Bl.87, Decizia GKO nr- 7297 din 11.01.1945, semnată de Molotov.: RGASPI, f. 644, op. 2, d. 429, Bl. 190. Era vorba despre trimiterea a 25.000 tone de grâu. 9Mikojan, Bulganin şi Hrulew pentru Stalin despre livrări de carne şi alte alimente din Ungaria şi România pentru necesarul trupei , Scrisoare din 15.12.1944: RGASPI, f. 644, op. 2, d. 425, Bl. 74 f.; Decizia GKO nr. 7158 din 16.12.1944 despre necesarul de carne şi slte alimente pentru trupele Armatei Rosii din Ungaria şi România, semnat de Stalin: Bl. 70-72; Înţelegerea de la 04.08.1944 dintre PKWN si guvernul URSS in privinta întrebărilor financiare şi economice în legătură cu staţionarea armatei sovietica pe teritoriul Poloniei,publicat în: Armia Radziecka w Polsce 1944-1956. Dokumenty i materiały, hrsg. von Mariusz Lesław Krogulski, Warszawa 2003, S. 10-13 10 Decizia GKO nr. 7054 despre folosirea în mod ilegal a prăzii de război, 01.12.1944, semnată de Stalin: RGASPI, f. 644, op. 1, d. 339, Bl. 119-1924. 11 Foaie, Politica şi bilanţul demontărilor sovietice, Pag. 43. 12 Decizia GKO nr. 7937 despre trimiterea de produse petroliere din România în trimestrul II şi în aprilie 1945 din 29.03.1945, semnată de Stalin: RGASPI, f. 644, op. 1, d. 383, Bl. 83-84. 13 Mikojan und Chrulew an Stalin, 14.07.1945: RGASPI, f. 84, op. 1, d. 96, Bl. 87 14 Raport despre industria minieră din regiunea Baia Mare, scris de inginerul E. Merenkov şi altii la 30.12.1944: RGAE, f. 9022, op. 1, d. 238, Bl. 19-8, Lomako pentru Berija decembrie 1944 (ziua nu poate fi citita): Bl. 6 15 Lomako, Comisar al poporului pentru Industria Metalelor Neferoase, pentru A. D. Krutikov, comisar adjunct pentru Comerţ Exterior 16.06.1945: RGAE, f. 9022, op. 1, d. 238, Bl. 109 f Epilog Aş adauga că, după cele prezentate de domnul Musial, în comparaţie cu comportamentul sovieticilor în România, trecerea barbarilor în vechime peste teritoriul ţării noastre mi se pare acum ca vizita unor turişti civilizaţi şi manieraţi. Deoarece domnul profesor avea o părere foarte bună despre România, mai ales că la invazia germano-sovietică din 1939 ţara noastră a permis trecerea guvernului şi a refugiaţilor polonezi pe la noi, am avut reţinerea să-i povestesc despre guvernele noastre «generoase» de care avem parte de 21 de ani încoace, care nu cer nici un fel de despăgubiri pentru deportarea la muncă silnică în Siberia a sutelor de mii de români basarabeni, a saşilor şi svabilor transilvăneni, a 150.000 de soldaţi români luaţi prizonieri fără luptă după 23 august 1944, nu cer nici tezaurul şi arhiva României aflate «în siguranţă» de aproape 100 de ani la Moscova, nu cer despăgubiri nici măcar pentru faptul că am platit, prin jaful de proporţii nemaiîntâlnite, probabil de vre-o 10 ori cuantumul despăgubirilor stabilit prin Armistiţiul de la 12 septembrie 1944. Nu, alte guverne ale altor ţări fac asta, guvernele noastre nu, au alte priorităţi. Mai mult, generozitatea lor nu se opreşte aici, trebuie numai să ceri si ţi se dă, contra comision sau nu. Astfel, despăgubim companiile suedeze pentru naţionalizările făcute de guvernele comuniste, dăm bani pe fregatele expirate ale altora, cumpărăm avioane de vânătoare a căror modernizare costă mai mult decat avioanele însăsi, petrolul nostru, care altă dată a creat bucurii lui Hitler şi Stalin, acum îi bucură pe austrieci, etc. Văzând că am ramas bouche bée aflând cât de bine este informat despre jaful sovieticilor în ţara noastră, domnul Bogdan Musial mi-a promis că îmi va da pentru cititorii revistei şi câteva copii dupa actele oficiale ale Kremlinului, menţionate în subsolul interviului, care confirmă în scris dezastrul “operat” de “aliaţii” sovietici în România. Dacă o va face, le vom prezenta în paginile revistei. Mihai Rogai